Ziua Imnului/ „Deşteaptă –te române”, o adevarata Marseillaise românească

29 iulie 1848. În urmă cu 162 de ani. Ne aflăm în Parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea unde populaţia oraşului depune jurământul pe Constituţia revoluţiei de la 1848 dintre Carpaţi şi Dunăre şi îi sunt sfinţite steagurile într-o atmosferă de total entuziasm românesc şi militantismului specific secolului afirmării naţiunilor asuprite de imperii multinaţionale. La această manifestare pur românească participă şi Anton Pann, profesor de muzică şi personalitate deosebită a epocii. Acesta, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie alcătuiesc „o muzică vocală (un cor) cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal” prin intermediul căreia „a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”.

Acesta a fost momentul în care, pentru prima dată, a fost intonat cântecul „Deşteaptă – te române”, pe versurile lui Andrei Mureşanu, versuri finalizate în maiul dătător de speranţă al revoluţionarilor din Transilvania şi pus pe note de greu egalabilul în epocă Anton Pann cântec care, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, şi-a redobândit forţa mobilizatoare când milioane de oameni l-au cântat pe străzi, instaurând adevărata democraţie.

Poezia „Deşteptă-te române” (iniţial a purtat numele „Un răsunet”) îndemna la redeşteptarea conştiinţei originii noastre romane, la trezirea demnităţii naţionale, a unităţii de neam şi de limbă, peste toate despotismele şi împărţirile, temporare, impuse de marile imperii. Prin intermediul ei se consacra dorinţa neamului nostru de „viaţă-n libertate” fiind evocaţi Mihai Viteazul, Ioan Corvin şi Ştefan cel Mare, evocare prin intermediul căreia româna naţiune era chemată să dea dovezi la lume că în vinele ei „mai curge un sânge de roman”.

Andrei Mureşanu reuşea, cu această creaţia a sa, transpunerea în formă lirică a ideilor privind originea latină a limbii române şi continuitatea neîntreruptă a românilor pe pământul vechii Dacii, idei moştenite de la corifeii Şcolii Ardelene, iar în contextul revoluţionarului an 1848 ea a devenit marşul mobilizator şi de speranţă dătător al revoluţionarilor.

Sinteză a unei frământate istorii a rămas în conştiinţa românilor de pretutindeni, cu titlul „Deşteptă-te române”, ca un program permanent de luptă contribuind din plin, în prea desele vremuri de restrişte, la trezirea sentimentelor naţionale, dar, pentru mulţi, a însemnat şi un nefericit prilej de a înfunda închisorile imperiului habsburgic, ulterior austro-ungar sau temniţele şi lagărele din România perioadei staliniste fiind o adevărată Marsilieză (Marseillaise) românească izvorâtă din adâncul sufletului unui neam de oameni harnici, nu năvalnici, din sufletul unui neam care a trăit, trăieşte şi va trăi pe aceste meleaguri, nu de veacuri, cunoscând ţarina românească pe români de când există ea.

Fruntaş al revoluţiei române de la 1848 şi poetul ei cel mai inspirat, Andrei Mureşanu, suflet în sufletul neamului său, îndemna pe români la o decizie istorică: „Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!”, versuri prin care cerea românilor să dea dovezi de eroism, de demnitate şi spirit de jertfă, de unire în cuget şi simţiri, pentru a nimici „…a pizmei răutate/Şi oarba neunire…”.

„Deşteaptă-te române” a contribuit, prin vremuri vitrege şi tulburi, la întărirea unităţii noastre naţionale, ne-a luminat întortocheatele cărări ale zbuciumatei noastre istorii, ne-a animat în lupta împotriva tiraniei şi în eforturile de a ne înfăptui idealurile de dreptate naţională şi socială independenţă şi suveranitate. În ritmul acestui cântec românii au luptat în 1848, s-au jertfit la 1877 pe câmpurile de luptă din Bulgaria în timpul războiului de independenţă, au acţionat ca o singură fiinţă pentru crearea statului naţional unitar român în anul 1918, în ritmul acestui cântec – devenit cu adevărat „Un răsunet” pentru toţi românii – şi nu numai ei, ne-am ridicat spontan la sfârşitul anului 1989 pentru înlăturarea dictaturii.

Semnificaţia şi rolul mobilizator al lui „Deşteaptă-te române” l-au determinat pe Eminescu să precizeze în stilul său caracteristic. „Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită/Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită/Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet/Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune/Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune/Preot deşteptării noastre, semnelor vremii poet”.

„Deşteaptă-te române” al lui Andrei Mureşanu a fost necesar deoarece: „Am fost vremuiţi de vremea timpului necruţător/Ne-am cântat în doină jalea, fericirea pe ponor/Arşi am fost de aspre fiare când am vrut al nostru trai/Şi zdrobiţi cu roţi, ca hoţii, când cerurăm s-avem grai/Dar cu toată vremuirea şi uneltele-asupririi/Reuşirăm, ani în urmă, să formăm roata unirii/Şi am strâns atunci în mână sceptrul nostru strămoşesc/Pentru care curse lacrimi şi cald sânge românesc”, în condiţiile în care „Din vremuri vechi acest pământ/A fost o Patrie Română/Care-a avut ca legământ/Prin secole română să rămână”.

Prof. Ancu Damian

Arhivele Statului, Giurgiu