Optimal Media
  Divertisment
04.08.2010

Numărul americanilor obezi depăşeşte 70 milioane

O ştire transmisă de agenţia Reuters ne aduce la cunoştinţă faptul că numărul adulţilor americani obezi a crescut cu 1% între 2007 şi 2009 pentru a atinge peste 72 milioane, respectiv 26,7% din totalul populaţiei, potrivit unui comunicat al guvernului federal american care este alarmat de “această ameninţare majoră pentru sănătatea publică”.


Aceste cifre au fost centralizate de Centrul american de control şi de prevenire a bolilor (CDC), care a avut la bază un sondaj naţional efectuat pe 400.000 locuitori.


CDC a descoperit că rata de obezitate în populaţia adultă depăşeşte 30% în nouă state americane, un prag care nu era depăşit de niciun stat în urmă cu zece ani.


Studiul arată că în 2009 erau 2,9 milioane de persoane obeze în plus faţă de anul 2007.


Doctorul Thomas Frieden, directorul CDC, subliniază într-un comunicat că obezitatea favorizează bolile cardiace, diabetele de tip 2 şi anumite tipuri de cancer. Raportul mai adaugă că, anual, costul medical al obezităţii se ridică la 147 miliarde de dolari. “În medie, persoanele obeze reprezintă un cost medical mai ridicat în medie cu 1429 dolari decât persoanele cu o greutate normală”. (Foto: nutritie-sanatoasa.ro)


Ioan Hurdubaie


captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Conflictul din Malvine/ Argentina va depune plangere la ONU impotriva Angliei
După cum scrie cotidianul Le Monde, Argentina va prezenta mâine o plângere formala în faţa Consiliului de Securitate al ONU în care denunţă “militarizarea” britanică în jurul insulelor Malvine, din Atlanticul de Sud, a anunţat astăzi Ministerul Afacerilor Externe argentinian. Insulele...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.