Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/optimalm/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/optimalm/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/optimalm/lib/db/db.lib.php on line 256
Optimal Media - 415 ani de la eliberarea cetatii Giurgiu de catre voievodul Mihai Viteazul (30 octombrie 1595)
Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Dosare istorice
28.10.2010

415 ani de la eliberarea cetatii Giurgiu de catre voievodul Mihai Viteazul (30 octombrie 1595)

Noiembrie 1594 reprezintă momentul în care voievodul român Mihai Viteazul declanşează războiul antiotoman prin eliminarea fizică a tuturor creditărilor săi din Bucureşti, o acţiune similară declanşându-se şi în Moldova lui Aron Vodă. Referindu-se la acest moment istoricul turc Kara Celebi Zade arată cauzele care l-au declanşat: «Viclenii care veneau la Mihai, în numele creditorilor , îi cereau acestuia să pună biruri pentru a-şi plăti datoriile ceea ce l-a scos din răbdări. Trecându-i pe toţi prin ascuţişul sabiei, el şi-a dat pe faţă gândurile sale de uneltire şi răscoală pe care le ţinea ascunse în inima sa”.


Practic, problema creditorilor a fost doar pretextul, războiul antiotoman fiind de la bun început gândit de către Mihai Viteazul.


Ibrahim Pecevi povesteşte cazul ajutorului de cadiu (de judecător) al kazalei Giurgiu, care a fost martor ocular al acestor evenimente şi care a scăpat datorită unui român care era foarte bun prieten cu el. « Eu l-am întrebat: Ce să fie oare? Iar el mi-a zis: Dacă vrei să-mi asculţi cuvântul, să nu mai rămâi aici până la chindie şi, de asemenea, mergând la Giurgiu, să nu te laşi dus de gânduri, ci să te străduieşti să pleci îndată la Rusciuk şi să treci Dunărea cu un ceas mai devreme … Negăsind alt mijloc m-am dezbrăcat de îndată şi, fiind un înotător foarte bun, am trecut Dunărea înot. Afară de mine a mai trecut un om. Dintre locuitorii Giurgiului care, cu femei şi cu copii, erau 3.000-4.000 de suflete n-a scăpat nici unul, afară de noi doi … şi oraşul a fost incendiat ».


Finalul acestei relatări este rezultatul răscoalei de la Bucureşti, din 13 noiembrie 1594, în urma căreia voievodul român « … urmărind de asemenea să-i slăbească (pe turci, n.ns.) şi să se descotorosească de ei, la 14 zile după aceasta a atacat Giurgiul, un oraş mare al turcilor pe malul Dunării, pe care l-a incendiat în întregime, cu excepţia cetăţii… ».


Acelaşi moment este descris şi de Balthazar Walter, mult mai bine şi mai precis informat care precizează: « …fără multă întârziere îşi propune să-i atace şi să pedepsească pe turcii ce se aflau întăriţi în cetăţi şi fortăreţe; la 15 ale aceleiaşi luni (noiembrie 1594, n. ns.) la Giurgiu, pe malul Dunării, dă pradă focului cetatea supusă turcului, ucide o mulţime de turci şi, lăsând în pace deocamdată fortăreaţa cea întărită, se întoarce, încărcat de prăzi, la Bucureşti».


Necucerirea fortăreţei se datorează lipsei artileriei şi apropierii iernii (pe stil nou era ziua de 25 noiembrie), la care trebuie să adăugăm numărul mare de turci care se aflau în ea, lucru desprins dintr-o informaţie din Alba-Iulia, de la 11 decembrie 1594, relaţie care lasă să se înţeleagă posibilitatea cuceririi acesteia, atunci când afirmă: « La Giurgiu s-au găsit ca provizii în cantităţi mari: făină, untură, miere şi alte produse pe care turcii ar fi vrut să le ducă pe toate lui Sinan Paşa şi, pentru că cetăţile au suferit şi alte pagube, ei au speranţa ca astfel să fie cucerite », speranţă care ar fi fost bine să fie realitate în noiembrie 1594, dacă ţinem cont că turcii au putut să construiască foarte rapid podul peste care au trecut Dunărea, la începutul lui august 1595.


Greşeala făcută de Mihai Viteazul în acest moment, este prezentată la începutul secolului al XVII-lea de spaniolul Diego Galan, rob la turci în 1595 şi prezent la bătălia de la Călugăreni când afirmă că « dacă ar fi putut-o ocupa, două piese de artilerie i-ar fi ajuns pentru a putea împiedica construirea podului, aceasta era destul pentru a asigura victoria creştinilor, fără să-şi risipească sângele şi pentru a răpi turcilor speranţa de a trece de partea cealaltă, căci nu este un alt loc potrivit de a trece Dunărea care desparte cele două ţări ».


Noiembrie 1594, a generat în mod automat, ianuarie 1595 deoarece la 18 noiembrie 1594 sultanul a declarat « războiul sfânt », contra ghiaurului Mihai, motiv pentru care pregăteşte o ripostă foarte dură prin concentrarea unor puternice forţe armate în zona Giurgiului, acţiune favorizată de sosirea din Kraina (unde îşi avea tabăra de iarnă) a hanului tătar Ghirai, care « … veni din Valahia, pustii câmpia şi îşi aşeză tabăra la Giurgiu, pentru a favoriza turcilor trecerea peste Dunăre », aflaţi sub comanda lui Mustafa Paşa, motiv pentru care trebuie să facă faţă românilor în confruntările de la Putineiu şi Stăneşti din 14 şi 16 ianuarie 1595 – când este înfrânt, după care, pentru acelaşi motiv, se îndreaptă spre Şerpăteşti (Daia de astăzi) unde este surprins în noaptea de 23/24 ianuarie 1595 de către Mihai care ştia că turcii veniţi în ajutorul tătarilor reprezentau doar avangarda lui Mustafa care se afla cu grosul armatei la Rusciuk, ceea ce şi explică trecerea rapidă a lui Mihai peste Dunăre, pe la Marotin (probabil în zona Oinacu) şi surprinderea totală a turcilor în faţa Rusciucului care este eliberat în 25 ianuarie 1595.


Evenimentele petrecute la Giurgiu şi în imediata apropiere în noiembrie şi ianuarie 1595, apar şi în memoriul din 3 februarie 1601 adresat de Mihai Viteazul marelui duce de Toscana, în care se menţionează: « Tătarul, neînţelegând încă de răscularea mea asupra turcilor, îmi ceru ca un nepot de-al său cu călărimea şi cu multă pradă şi jaf şi robi şi averi, însoţiţi de 4.000 tătari, să-l las să treacă prin Ţara Românească, apoi prin Moldova, ca să se ducă acasă, iar eu în acea vreme pusesem să-i ucidă pe turci şi mă dusesem să iau Giurgiu şi, vreme ce noi băteam aceea cetăţuie, mi se vesti că acel nepot al tătarului intrase în Ţara Românească … Când fu aproape de tot, fiind vreme potrivită, îmi rândui oamenii şi chemând numele Domnului, mă lovii cu el la răsăritul soarelui şi cu ajutorul lui Dumnezeu câştigai biruinţa şi-i tăia-i pe toţi în bucăţi … ». Se pare că această luptă nu este cunoscută până acum, ea neavând legătura cu Ghirai han care, auzind de uciderea nepotului său, pleacă din Kraine pe care « …îl întâlni-i, mă lovii cu el şi îl hărtuii atâta că puţini mai scăpară ».


În ziua de marţi, 18 martie 1595, la Roma sosea o informaţie din Viena, referitoare la evenimentele prezentate anterior, cum că Mihai Viteazul « … înfruntându-se cu nişte pâlcuri de tătari, nu numai că i-au omorât şi i-au pus pe fugă pe cei 10.000 de turci care îi însoţeau, ci, mai mult, pe cei 30.000 de turci care veniseră să aşeze pe scaunul Valahiei şi Moldovei alţi voievozi … i-au trimis pe toţi pe pierzanie, pe unii omorându-i, iar pe alţii înecându-i în Dunăre », informaţie care fusese adusă şi la cunoştinţa Papei. Relaţia furnizată de această informaţie se referă la luptele din zona Giurgiului din 14-24 ianuarie 1595.


Lupta pentru pod


Campania din iarna lui 1594-1595 a asigurat parţial stăpânirea liniei Dunării, cetatea Giurgiului aflându-se în continuare sub dominaţie otomană, motiv de îngrijorare pentru Mihai, conştient de un inevitabil răspuns urmat din partea sultanului Murad al III-lea, răspuns care nu putea veni decât pe la Giurgiu, unde turcii – având în mâinile lor puternicele fortificaţii din insulă, aveau reala posibilitate de a trece cu uşurinţă peste Dunăre, chiar dacă trebuiau să construiască trei poduri: unul care să lege malul sudic cu cel nordic, unul peste fosta Verigă (dispărută astăzi prin construirea fostei platforme chimice) şi unul între cetate şi oraşul Giurgiu propriu-zis.


« Înţelegând în profunzime intenţiile urmărite de Poartă … Mihai Viteazul … a apreciat cu realism cuantumul uriaş de forţe angajat de Poartă în acţiunea de invazie … a socotit că forţarea Dunării de către adversar trebuia zădărnicită cu orice preţ, dar în nici un caz nu trebuie să ajungă aici bătălia decisivă », concepţie perfectă deoarece nu avea prea multă încredere în aliaţii săi, în timp ce turcii puteau forţa Dunărea şi în altă parte, în timp ce el şi-ar fi concentrat forţele în şesul Giurgiului, lucru realizat de altfel de turci la sfârşitul lui iulie 1595. Aplicând această tactică, în contextul în care turcii, sub comanda lui Ferhat Paşa, înaintaseră cu construcţia podului, garnizoana de aici, a lovit forţele inamice ce se aflau la Rusciuc şi a distrus podul întins peste fluviu, în paralel cu alte acţiuni militare pe linia fluviului.


Din 8 iulie 1595 turcii au trecut sub comanda lui Sinan Paşa, moment din care lucrările de construire ale podului avansaseră, cu toate că Mihai « … din când în când năvălea peste meşteri şi muncitori, distrugea podul început, apărând cu oamenii săi malul fluviului şi împiedicându-l pe Sinan să vină peste Dunăre ». Situaţia românilor este însă destul de grea, aşa cum reiese din scrisoarea lui Mihai către starostele Camaniţei, din 15 iulie 1595, în care voievodul arăta: « Ei pe partea aceea, iar noi pe partea aceasta, şi nu facem altceva, zi şi noapte ne batem la Dunăre cu duşmanul şi, cel mai târziu, peste o săptămână sau două, trebuie să dăm iar cu ei bătălia », pentru ca peste 12 zile un sol polonez să relateze discuţia purtată cu Mihai, domnului Moldovei, conform căreia « ... au adus veste iscoadele mele că turcii în număr de câteva sute au trecut de la Rusciuc la Giurgiu şi că au aruncat şi un pod de vase peste Dunăre care, fiindcă nu ajunge până la mal, a fost întors iar la malul celălalt, dar au toate uneltele pentru a-l face din nou. Eu pornesc chiar mâine împotriva lor, silindu-mă cu ajutorul lui Dumnezeu să le împiedic trecerea cât îmi va fi în putinţă », formularea « cât îmi va sta în putinţă » fiind o dovadă clară că el dorea doar întârzierea turcilor de a trece Dunărea, motiv pentru care acelaşi sol arată că Mihai şi-a aşezat tabăra pe Dunăre, la două mile departe de Giurgiu, împotriva Rusciucului, vrând să apere vadul cu ajutorul lui Dumnezeu.


Raportul de forţe de la Giurgiu, la sfârşitul lui iulie 1595, era net favorabil otomanilor, relatarea toscanilor făcută în 1595 vorbind despre 150.000 turci, în timp ce în memoriul către ducele de Toscana se vorbeşte despre 100.000 – 200.000 de turci, raport pe baza căruia otomanii au realizat un cap de pod pe malul stâng al Dunării, la aproximativ 3 km est de Giurgiu, « la adăpostul căruia s-a construit apoi podul de vase peste care a fost trecut grosul oştirii ».


O relaţie aparte şi deosebit de bogată în informaţii, este aceea furnizată de sclavul spaniol Diego Galan, un tânăr spaniol de 20 de ani care, scăpând din captivitatea otomană, şi-a scris memoriile, importante pentru Giurgiu deoarece descrie cu lux de amănunte modul în care turcii au construit podul, sub conducerea bătrânului vizir Sinan Paşa. Luntrele lui Mami Paşa, pe care era vâslaş Diego Galan, s-au întâlnit cu Sinan Paşa la Giurgiu iar vâslaşii din ele, împreună cu alţi soldaţi turci şi salahori din zona Rusciukului, au început să construiască podul din luntre. Conform relaţiei furnizate de Diego « …luntrele de care se slujeau erau înalte la bord, căci se ridicau cu un stat şi jumătate deasupra apei, măsurau în lăţime două staturi de om, iar în lungime patru şi fiecare din ele erau prevăzute cu o bârna ce mergea de la proră până la pupă. Pentru a le ţine pe loc şi a împiedica mişcarea produsă de curent, în loc de ancoră au fost aruncate gabioane mari cu gura strâmtă, făcute din curpeni de viţă sălbatică care creşte din belşug pe malurile fluviului; fiecare gabion cuprindea o sută de aproba (1.550 kg ; n. ns.) de pietre. De gabion era legată o funie groasă făcută tot din curpeni, cu care era ridicat la prora luntrei şi era apoi aruncat în fluviu dând drumul funiei până ce gabionul atingea fundul; atunci căpătâiul acestei funii era legat la prora luntrei şi prima luntre era fixată şi asigurată împotriva vreunei rele … apoi s-au fixat bârne care treceau de pe o luntre pe cealaltă fiind aşezate foarte strâns una de alta şi prinse cu cuie lungi de o jumătate de vară (o "vară " = 84 cm ; n.ns.); s-a făcut astfel, un pod foarte uniform, astfel că nu mai trebuia să sari de pe o luntre pe cealaltă şi caii puteau să treacă în siguranţă şi repede » , cu menţiunea că structura podului s-a consolidat prin aşezarea pe amândouă laturile a unor parapete din bârne groase. Cu toate că podul era destul de solid, a suferit totuşi stricăciuni, care au trebuit reparate, în urma trecerii artileriei, fiecare piesă de artilerie fiind aşezată pe un car tras de şase perechi de boi.


Eliberarea


După oprirea înaintării armatei otomane, la Călugăreni, în 13/23 august 1595, Mihai Viteazul şi-a retras armata la Stoieneşti, pe Dâmboviţa, în apropierea castelului Bran, pentru a aştepta sosirea lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei care, în timp ce la Călugăreni avea loc acea teribilă încleştare între crucea ortodoxismului românesc cu semiluna islamistă, era preocupat de probleme lumeşti, căsătorindu-se cu prinţesa Maria Cristina; tot aici urma să vină şi Ştefan Răzvan al Moldovei cu un simbolic sprijin militar. La 15 octombrie forţele reunite ale celor trei Ţări Române însumau în jur de 40.000 de oameni înarmaţi, în care intrau şi cei 1.500 de soldaţi habsburgi şi cei 300 de călăreţi toscani conduşi de Silvio Piccolomini (după unele izvoare erau 100, după altele 62-75). Din acest moment începe campania de alungare a turcilor din ţară, aplicându-se a treia variantă de luptă a planului pregătit de Mihai. Avangarda, condusă de către acesta, era formată din 15.000 de luptători, corpul central era sub comanda lui Ştefan Răzvan, în timp ce ariergarda era sub ordinele lui Sigismund Bathory. Siguranţa dispozitivului în marş era asigurată de 1.500 călăreţi, în vreme ce artileria se plasa între corpul central şi avangardă.


În noaptea de 18/19 octombrie 1595 cetatea Târgoviştei este recucerită de români, după care se continuă drumul spre Giurgiu; la 22 octombrie Bucureştiul este eliberat de corpul de oaste al lui Ştefan Răzvan, în timp ce – după marşuri obositoare, Mihai Viteazul ajunge în zona Giurgiului la 26 octombrie, pe la amiază. Acum este momentul în care turcii intră în panică, deoarece Sinan Paşa trecuse deja în insula Ramadan, în timp ce restul armatei sale continuă să treacă peste podul format din cinci luntre, care făcea legătura între malul românesc şi cetate, după care – peste un alt pod, treceau în insula Ramadan, de unde trebuiau să se retragă în Rusciuc. Spaima slujitorilor lui Alah era atât de mare încât tot asaltul s-a desfăşurat sub ochii lui Sinan şi ai întregii sale oştirii, care era pe celălalt mal al fluviului (în insula Ramadan, de fapt; n.ns.) şi care nu au îndrăznit altceva decât “să tragă câteva salve asupra creştinilor, de pe urma cărora doar câţiva fură răniţi “cu toate că turcii aveau încă în jur de 30.000 de soldaţi în insulă. Spaima lui Sinan Paşa era atât de mare « … încât strică totul şi podul cel pe care îl făcuse mai înainte pe Dunăre”, cu toate că Balthazar Walther menţionează: "Cu lovituri de tun (Mihai Viteazul; n.ns.) distruse cât putu de repede podul făcut peste fluviu", informaţie pe care o considerăm mai aproape de adevăr deoarece Mihai avea interesul să întrerupă posibilitatea de sprijinire a celor 600 de turci din cetate de către turcii din insulă. Acelaşi cronicar silezian arată că românii au surprins ariergarda duşmană, mulţi din cei rămaşi spunând că "…18 mii de turci îşi găsiră aici moartea", număr exagerat deoarece ultimele cercetări vorbesc despre peste 3.000 de ostaşi otomani, faţă de numai 200 ai românilor. Ceea ce este sigur este că braţul Dunării care despărţea cetatea de malul românesc se umpluse într-atât cu turci înecaţi, încât cadavrele lor puteau servi drept punte trecătorilor.


Pentru episodul de la pod rămâne valoros, în continuare, Diego Galan atunci când arată că învălmăşeala s-a creat datorită turcilor care încercau să-l treacă şi turcilor care le veneau în ajutor, trimişi de Sinan, ceea ce demonstrează că Mihai a distrus podul şi nu marele vizir; "… atâţia au căzut în fluviu încât nu există o cifră destul de mare pentru a o arăta", mai ales după ce Mihai “…a aşezat două tunuri pe o înălţime care domina podul şi l-a bombardat de acolo până l-a rupt la mijloc", în vreme ce un alt cronicar menţionează că pedestraşii creştini de pe deal au tras cu tunurile şi cu puştile şi au tăiat podul în două, iar “ … oastea şi poverile … au căzut în apă".


În paralel cu distrugerea podului, spaniolul relatează atacul asupra galerelor otomane în momentul în care românii "…văzând că nu mai aveau pe cine ucide, le-a venit o idee la care am fi renunţat bucuroşi, noi cei care vâsleam. S-au pus să urmărească cu câteva tunuri lungi şi subţiri, dar nu prea subţiri, care aruncu ghiulele de 12 livre şi pe care le târâiau cu căruţe uşoare trase de patru cai. Ne-au pricinuit mari pagube şi stăpânul nostru văzând că nu se poate apăra, în nici un chip, a luat-o la fugă în josul apei", reuşind în cele din urmă să scape ascunzându-se "…în spatele unei insule mici acoperită cu stufăriş foarte des" (probabil ostrovul Mocanul mic, în stânga actualului pod dintre Giurgiu şi Russe, n.ns.).


Cucerirea cetăţii este descrisă cu lux de amănunte în relaţia celor "100 de toscani" care, după ce arată că primul pod era format din cinci bărci şi al doilea din peste 200 (pe al treilea nu aveau cum să-l vadă), arată modul propriu-zis cum au reuşit, cu sprijinul ardelenilor, să ocupe acest important punct strategic în urma asediului din zilele de duminică şi luni (29-30 octombrie 1595). În urma bombardamentului, din după amiaza zilei de 29 octombrie "zidul era spart cam pe o lungime de cinci braţe şi tot atât în înălţime …", moment în care un turc din ostrovul Ramadan a venit la capătul podului, ce fusese rupt de români anterior, şi le-a cerut turcilor să încerce să se salveze, acţiune zădărnicită însă de asediatori.


În acelaşi timp turcii au trimis o corabie înarmată în sprijinul asediatorilor şi, cu tot ajutorul primit, nu s-a putut face faţă asediului, motiv pentru care turcii au fost obligaţi să capituleze.


Referindu-se la cucerirea cetăţii Giurgiului Mihai Viteazul arată în memoriul către marele duce de Toscana, din februarie 1601: "Pe urmă am plecat numaidecât la Giurgiu (după ocuparea Târgoviştei; n.ns.), iar despre ce am făcut după ce am ajuns acolo nu se mai cuvine să povestesc, pentru că ştiu că toată lumea le-a aflat de la cei mulţi care au fost de faţă …Acolo se făcu mare pagubă şi un mare omor turcilor şi fu cucerită şi cetatea Giurgiului".


Prezentarea laconică a evenimentului se datorează descrierilor ample făcute de cei "100 de toscani", dar şi informaţiilor care ajunseseră la Viena şi la Roma. La Viena se ştia, în 18 noiembrie 1595, despre ocuparea cetăţii Giurgiu … cam în 30 ale trecute " unde au fost omorâţi 4.000 de turci şi au fost eliberaţi 6.000 de robi, toţi cei 600 de soldaţi ai garnizoanei fiind ucişi; tot aici se cunoştea episodul cu corabia trimisă în ajutor de turci, despre ruperea podului şi despre imposibilitatea lui Sinan de a interveni în ajutorul asediaţilor "… şi sub ochii lui fortăreaţa a fost cucerită". La Roma, sub titlul "Ştire nouă din Transilvania …", se publica în 1595, informaţia conform căreia Sinan Paşa, "… trecu prin Giurgiu şi se aşeză într-o insulă", în vreme ce românii îi asediau tabăra şi îi produceau mari pagube. Pericolul pentru turci era atât de mare, după cucerirea cetăţii Giurgiului, încât dacă s-ar fi trecut la sud de Dunăre "… aţi fi văzut cu ochii proprii cum fuge duşmanul dincolo de muntele Haemus" (Balcani n.ns.), se specifică într-o relatare făcută din Braşov, la 22 noiembrie 1595, către nunţiul papal.


Victoria de la Giurgiu, din octombrie 1595, reprezintă încununarea eforturilor depuse de către Mihai Viteazul, în timpul războiului antiotoman dintre 1594 – 1595 şi clarviziunea planurilor sale militare, ceea ce i-a permis alungarea turcilor din ţară şi asigurarea independenţei româneşti. În acel timp reunirea forţelor militare române din faţa Giurgiului, situaţia tulbure din Moldova unde Ştefan Răzvan era înlocuit cu filopolonul şi filoturcul Ieremie Movilă, fenomene combinate cu incapacitatea militară şi politică de care dădea dovadă Sigismund Bathory, l-au determinat pe Mihai să gândească anul 1600, an în care a devenit Mihai Viteazul Unificatorul.


Cons. sup. Ancu Damian, Arhivele Giurgiu

captcha reîncarcă imaginea

Comentarii

Publicat de: gabriela

am invatat si eu cevas multumesc sergiu

Publicat de: Sergiu

As fi curios, unde as putea gasi Memoriile lui Diego Galan in intregime? Ma puteti contacta la adresa de email ignore_anyone_to@yahoo.com


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.