Abdicarea lui Cuza în viziunea unui contemporan

Serviciul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale are în păstrare şi administrare fondul arhivistic „General Alexandru Candiano Popescu” (1841 - 1901) deosebit de bogat în informaţii plauzibile privind viaţa politică din ţara noastră în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Am extras pentru Dumneavoastră fragmente din memoriile acestui om politic şi literat din ceea ce el şi contemporanii săi au denumit „Revoluţia de la 11 Februarie 1866” – moment care defineşte abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.

„Revoluţia de la 11 Februarie 1866 este un act de înţelepciune naţională, e raţiunea de stat şi instinctul de conservaţie întrupate în clasele noastre dirigătoare ce le - au împins la o bărbătească şi politică hotărâre.

Suirea pe tronul Moldovei a Domnitorului Cuza, a fost o surprindere. Din lupta pentru Domni între Prinţul Mihai Sturdza, Beizadea Grigore Sturdza fiul său, Lascăr Catargiu, Balş şi alţi candidaţi serioşi, a ieşit numirea colonelului A. Cuza, fost pârcălab de Galaţi, un om nepregătit, câtuşi de puţin, la o chemare aşa de peste măsură grea….Ceia ce a lipsit lui Cuza Vodă şi ceia ce a grăbit căderea sa este că, pe lângă o desăvârşită lipsă de tact, voind să uzeze şi pe toţi oamenii politici de frunte ai ţării, nu se uita la mijloacele cu care se slujea, aşa că într-o zi s-a pomenit cu mai toţi aceştia împotrivă-i, ceea ce a înlesnit închegarea unei puternice coaliţii, ce l-a şi răsturnat în noaptea de 11 februarie.

Cu toate greşelile sale, această Domnie e înconjurată de aureola popularităţii, Şi cum lampa înainte de a se stinge, aruncă o lumină vie, aşa Domnia pământeană, înainte de a se stinge, aruncă prin Vodă Cuza, o vie licărire.

Vodă Cuza însă, cu sistemul său de guvern fără scrupul şi cu apucături  dictatoriale, era chemat să dovedească şi mai mult tuturor Românilor buni, că mântuirea ţării sta numai în Principele străin.  Dorinţa de a realiza cât mai grabnic acest mare şi dătător de viaţă principiu, a înlesnit coaliţia tuturor fruntaşilor în contra Domnitorului pământean, aducându–le chiar sprijinul armatei, căci 11 Februarie nu este altceva decât triumful instituţiei Principelui străin contra Domniei pământene.

Atât această trebuinţă era de adânc simţitor, încât în corespondenţa secretă descoperită la Palat de guvernul provizoriu, în urma izbutitei Revoluţii, s–a găsit că însuşi Domnitorul răsturnat lucra pentru aducerea pe tron a unui Principe străin, cu deosebirea că Dânsul lucra pentru venirea Ducelui de Leichtenberg, casă aparţinând familiei împărăteşti  Ruse şi ar fi fost o primejdie pentru viitorul nostru, pe când fruntaşii ţării doreau un Principe străin din una din familiile Domnitoare în centrul sau apusul Europei. Această nevoie simţită de toţi este o puternică dovadă că 11 Februarie nu a fost o combinaţie artificială a unor ambiţioşi ci o măsură izvorâtă din crezul Ţării, spre a-şi asigura un trainic viitor…Inima şi mândria ne povăţuiau să alegem un Român ca Domnitor, dar mintea şi prevederea ne porunceau să alegem un străin.

Greşelile au curs cu îmbelşugare în timpul acestei Domnii, însă adoptarea de Vodă a doi copii bastarzi, pe care îi aşezase în palat, le da-se numele său şi îi înconjurase de titluri şi de onoruri, fuse una din greşelile sale de căpetenie. Garda Naţională şi ofiţerii aflaţi în capul ei, sufereau în toate zilele umilirea de a prezenta armele acestor bastarzi. Amorul propriu ofiţeresc adânc rănit, n–a contribuit puţin la unirea elementului militar cu cel civil şi din astă unire s-a născut 11 Februarie…

Şi cum partea sănătoasă a naţiei sta coplentă subt atmosfera unei întinse nemulţumiri, fie din pricina corupţiei în care se răsfăţau guvernanţii, fie din pricina destrăbălărei administraţiei, a magistraturii şi a ticăloaselor moravuri ce otrăveau cu miasmele lor clasele dirigătoare, fie din pricina crizei financiare ce bântuia ţara şi făcea ca însă-şi armata, ne fiind plătită la vreme, să sufere felurimi de lipsuri, toate acestea mă sileau să privesc cu durere şi îngrijire atât prezentul cât şi viitorul Patriei…

Librecht a sufletul tuturor intrigilor, firul tuturor gheşefturilor, el face şi desface Ministere, zboară ca un fluture prin budoarele Doamnelor galante grămădite în jurul său ca musculiţele împrejurul unei bucăţi de zahăr, acoperindu-le de favoruri pe ele şi pe bărbaţii lor…pe Cuza Vodă îl reprezintă Librecht…La suprafaţa Domniei lui Cuza Vodă ni se arată unirea, luarea mănăstirilor închinate, darea de pământ sătenilor, în fund zăceau corupţia, demoralizarea, cinismul. Ţara nu mai ştia ce este respectul legii şi începuse să-şi piardă chiar încrederea în viitor…
Ofiţerii care s-au suit în Palat, l-au surprins cu amanta sa, D-na Obrenovici, culcat într-un pat şi dezbrăcaţi, pe când Elena Doamna dormea liniştită în altă aripă a Palatului, făcând pe dădaca celor doi bastarzi adoptaţi de Vodă, cu toate că cunoştea cu amănuntul viaţa intimă a augustului ei soţ… Domnitorul, surprins şi paralizat de situaţia ridicolă în care se găsea, şi-a iscălit fără nicio împotrivire, abdicarea, cerută de conjuraţi. Doamnei Obrenovici, îmbrăcată numai într-un capot de noapte alb… viaţa ei fuse un lung şir de destrăbălări şi de petreceri…

Domnitorul a fost ridicat de la Palat chiar din noaptea aceea şi pus într-o trăsură închisă… a fost dus în casele lui Costache Ciocârlan din Piaţa Sfântului Gheorghe…Vodă fusese detronat, actul revoluţionar săvârşit…Peste trei zile Cuza fu trecut peste graniţă…îşi luă ziua bună de la noi cu multă demnitate.

- Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine de cât cu mine. Vă iert pe toţi Domnilor, zise Vodă şi, descoperindu-se, strigă cu glas puternic: Să trăiască România!…

Vodă Cuza însă nu trebuie judecat cu prea multă asprime că n-a fost la înălţimea chemării sale. El n-a umblat după Domnie ci Domnia venind la dânsul pe neaşteptate, l-a găsit nepregătit a împlini o sarcină atât de grea. Viaţa ce o dusese dânsul până atunci erau petrecerile uşuratice, iar nu traiul unui om politic, hrănit de o serioasă ambiţie şi închinat lungilor meditaţii asupra interesului public…El a făcut cât a putut şi cum s-a priceput şi această consideraţie slăbeşte mult orice acuzaţie adusă împotriva-i… istoria îl va judeca, ţinând socoteală de împrejurările cum s-a suit pe Tron, de lipsa lui de pregătire pentru o asemenea chemare, de faptele însemnate săvârşite de Dânsul, de dorinţa, împărtăşită de toţi oamenii, de a avea un Principe străin pe Tron…Suntem siguri că nu va găsi Domnia lui Cuza săracă nici de intenţii bune, nici de fapte însemnate, nici lipsită aureola popularităţii”.

Şi, pentru a nu-l acuza pe Candiano Popescu de subiectivism, deşi era bun prieten cu Vodă Cuza, apelăm la istoricii Bogdan Teodorescu şi Mihai Manea care, în anul 1994, menţionau: „La erodarea tronului lui Cuza contribuie însăşi camarila din jurul domnitorului. După îndepărtarea lui Mihail Kogălniceanu acesta preia frânele administraţiei, dispreţuind autorităţile guvernamentale. De asemenea, venalitatea şi abuzurile de putere sunt practicate făţiş şi în magistratură”.

Cons. sup. Ancu Damian