Optimal Media
  Externe
29.11.2011

Anders Breivik, extremistul norvegian, nu era responsabil in momentul atacurilor

Anders Behring Breivik, norvegianul care a ucis 69 de persoane in atacul din 22 iulie nu poate raspunde penal pentru faptele sale, fiind psihotic. Acesta este concluzia la care au ajuns experţii psihiatri desemnati să se pronunţe asupra responsabilităţii penale a celui care a ucis prin impuscare atatea persoane nevinovate.


Extremistul de dreapta a dezvoltat în timp o 'schizofrenie paranoică', a afirmat, cu prilejul unei conferinţe de presă procurorul Svein Holden, citat de Agerpres.


La randul sau, procurorul Inga Bejer Engh, a declarant: 'În cazul în care concluzia finală este că Behring Breivik era iresponsabil, vom cere instanţei la sfârşitul procesului să primească un tratament psihiatric obligatoriu'. Tratamentul ar urma, potrivit declaratiilor procurorului, sa ii fie administrat toata viata.


Breivik s-a născut în Oslo in 1979, fiind fiul lui Wenche Behring, o asistentă, și al lui Jens David Breivik, un economist care a lucrat ca diplomat pentru Ambasada Regală Norvegiană în Londra și mai târziu în Paris.


Pe 22 iulie 2011, Breivik a detonat o mașină capcană în apropierea clădirilor guvernamentale din Oslo, ucigând opt oameni. La o distanță de câteva ore, a debarcat pe insula Utøya, unde se desfășura o tabără a Partidului Muncitoresc, și, pretizând a fi polițist, a deschis focul asupra tinerilor prezenți, împușcând mortal 69 de persoane. Cea mai tânără dintre victime a fost Sharidyn Svebakk-Bøhn, care tocmai împlinise 14 ani, noteaza Wikipedia.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.