Optimal Media
  Externe
12.01.2011

Guvernul a aprobat proiectul de lege de ratificare a Tratatului între România şi Moldova privind regimul frontierei de stat

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, proiectul de lege de ratificare a Tratatului între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră.


Tratatul este un document tehnic, care conţine prevederi referitoare la marcarea pe teren a frontierei, reglementarea problemelor referitoare la construirea de obiective comune la frontieră, întreţinerea frontierei, constituirea şi funcţionarea unei Comisii mixte pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră, modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate, şoselelor, precum şi a altor instalaţii de comunicaţii care traversează frontiera de stat, etc.


Încheierea unui astfel de document bilateral creează cadrul necesar cooperării în probleme de frontieră între autorităţile competente ale celor două părţi, în momentul de faţă colaborarea fiind stânjenită din cauza absenţei unor mecanisme şi proceduri corespunzătoare, informeaza un comunicat al Palatului Victoria.


Negocierile în vederea definitivării textului acestui document au fost purtate începând cu anul 2003, şi s-au finalizat prin semnarea Tratatului între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, semnat la Bucureşti, la 8 noiembrie 2010, de către ministrul afacerilor externe al României, Teodor Baconschi şi de prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat.


Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului, în procedură de urgenţă.


Optimal Media


 

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.