Optimal Media
  Externe
03.12.2010

Premierul ungar, Orban: „Aderarea României la Schengen va aduce stabilitate în Balcani”

Șeful cabinetului de la Budapesta, Viktor Orban, consideră că aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen este un lucru de dorit, în special în sensibila zonă a Balcanilor. Orban se teme de lipsa de stabilitate din zona balcanică și își dorește ca aderările României și Bulgariei să îmbunătățească această situație.


"Balcanii sunt o regiune mult mai instabilă decât se vede din afară", a declarat Orban la o întâlnire cu membri ai Parlamentului European, potrivit Mediafax.


Ungaria, care va prelua la 1 ianuarie 2011 președinția Uniunii Europene, are o agendă foarte încărcată în cele șase luni care urmează. Orban spune că UE este într-o competiție globală foarte grea, dar își propune să continue calendarul de extindere a Uniunii. Astfel, Ungaria pune mare preț pe aducerea Croației în rândul statelor din Uniune.


Anul 2011 ar putea fi unul dintre cei mai grei ani pentru UE de la căderea comunismului deoarece Europa se va confrunta cu o competiţie globală puternică şi nu îşi va mai permite să fie un domn bătrân şi obosit, a declarat Viktor Orban.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.