Social-democratul Martin Schulz, noul presedinte al Parlamentului European

Săptămâna trecută, la Copenhaga, preşedintele P.E., Jerzy Buzek, a făcut apel la construcţia istorică a Europei pentru a convinge Preşedinţia rotativă daneză să continuie pînă la finalul acestei crize care zguduie bătrânul continent. A fost un discurs asemănător celui pe care l-a susţinut în decembrie anul trecut la Strasburg, în calitate de cel mai înalt reprezentant al Eurocamerei. Astăzi, după doi ani şi jumătate de prezenţă în fruntea instituţiei europene,  Buzek a fost înlocuit de socialistul Martin Schulz, care a obţinut încă din primul tur majoritatea absolută cu 387 voturi pentru.

Politicianul german va fi cel de-al 14-lea preşedinte al Parlamentului European, de la data alegerii acestuia prin vot în 1979. Întrucât alegerile au loc odată la cinci ani, preşedintele şi vicepreşedinţii au un mandat limitat la jumătatea acestei perioade.

În realitate, eurodeputaţii trebuiau să aleagă între trei candidaţi, însă Schulz a fost cel care a câştigat ca urmare a acordului dintre cele două forţe cel mai votate, socialiştii şi popularii europeni.

După cum scrie cotidianul spaniol El Mundo, Buzek îi trece acum liderului socialist german “un cartof fierbinte” întrucât acesta va trebui să conducă Parlamentul European în faţa noului tratat fiscal pe care-l pregătesc majoritatea statelor membre. Deşi votul său nu va fi decisiv, vocea Eurocamerei în această problemă este crucială, întrucât este singurul organism european ales în mod direct de cei 500 milioane de locuitori ai Uniunii Europene.

Detestat de unii şi admirat de alţii, succesorul polonezului Jerzy Buzek în fruntea Parlamentului European este un social-democrat german care, la cei 56 ani ai săi, nu rămâne şi nici nu va rămâne nimănui indiferent. Martin Schulz este membru al Partidului Social-Democrat german (SPD) şi eurodeputat din anul 1994. Zece ani mai târziu a ajuns liderul Grupului Socialist şi mulţi consideră la Strasburg că la aceasta a contribuit fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, cu care a avut o altercaţie care a dus la o vremelnică tensiune diplomatică între Roma şi Berlin. În 2003 Schulz a criticat în mod deschis politica naţională a lui Berlusconi, iar acesta i-a răspuns: “Cunosc un producător de filme în Italia care face o peliculă despre nazişti şi vă voi recomanda pentru a interpreta un “kapo”. Ar fi perfect !”.  

Departe de a se intimida, Schulz a continuat în rolul său de eurodeputat mândru fără păr pe limbă şi în ultimii ani nu s-a gândit de două ori pentru a pune firme celor mai remarcabili şefi de state şi de guvern, pe care i-a acuzat că provoacă “diviziune în Uniunea Europeană”.

Atacurile sale se îndreaptă împotriva Franţei, dar şi a Marii Britanii sau Germaniei (personificată de Merkel). Pe cancelarul german a asigurat-o că “ar trebui să termine să mai dea impresia că este singura care comandă în Europa”; despre britanici a spus că “în timp ce Bruxelles-ul ar putea merge înainte fără Londra, Londra ar avea fără îndoială grave probleme fără Bruxelles”; iar pe francezi a ajuns să-i compare cu porumbeii care,  atunci “când sunt la înălţime se îmbufnează, însă când sunt jos îţi ciugulesc din mână”.  

Însă dincolo de acest politician impulsiv, dur şi clar, intens europeist, se întâlneşte un cărturar cult şi delicat care stăpâneşte engleza şi franceza, adoră lectura, călătoriile şi gastronomia (germană şi gătită de soacra sa). Schulz nu bea, nu fumează, îi place fotbalul, iar “refugiul său de sprijin” este familia sa. Este căsătorit, are doi băieţi şi îşi păstrează reşedinţa în Germania. De la căminul său teuton, în fiecare zi de lucru, la ora 7.00, călătoreşte o oră şi jumătate până la biroul său din Bruxelles, cufundat într-o carte. Iar aici lucrează până la lăsarea nopţii, în jur de ora 22.00, când se întoarce acasă. 

Obiectivele sale în fruntea Parlamentului European vor fi “frânarea renaţionalizării politicii comunitare” şi “recucerirea încrederii cetăţenilor europeni în Europa”. Totodată însă va trebui să utilizeze “braţul său de fier” pentru a-i controla în Eurocameră  pe “inamicii “ săi declaraţi: extrema dreaptă şi euroscepticii. În opinia primilor, Schulz “are capul lui Lenin şi vorbeşte ca Hitler”, iar potrivit celorlalţi “ este un fascist antidemocratic”. "E un european convins",  l-a caracterizat însă un eurodeputat “clasic”, “verdele” Daniel Cohn-Bendit.

“Voi reafirma prerogativele Parlamentului European” a promis în aceste zile Schulz, care a explicat întotdeauna că a schimbat cărţile pentru politică întrucât a dorit “să lupte pentru o lume mai justă”.

Ioan Hurdubaie