Optimal Media
  Externe
29.01.2012

Vizita test in Iran a unei delegatii a Agentiei Internationale pentru Energia Atomica

O delegaţie de rang înalt a Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) a început astăzi o vizită « test » de trei zile în Iran, pentru a încerca să clarifice zonele de umbră ale programului nuclear iranian, în timp ce Teheranul insistă pe reluarea discuţiilor cu marile puteri.


AIEA speră că această vizită va permite « rezolvarea tuturor chestiunilor în suspensie cu Iranul » şi că Teheranul va accepta să răspundă la problemele privind « o posibilă dimensiune militară » a programului său nuclear, a declarat şeful inspectorilor AIEA, belgianul Herman Nackaerts, înaintea plecării sale.


Iranul, care denunţă în mod sistematic, de ani întregi, rapoartele “politizate”, în opinia sa, ale agenţiei atomice, a prevenit astăzi că, în ceea ce-l priveşte, această vizită va constitui un « test pentru AIEA ».


Potrivit ziarului Le Monde, agenţia oficială iraniană IRNA a indicat că inspectorii vor vizita « probabil zona Fordo” unde se află a doua uzină de îmbogăţire a uraniului din ţară. Uzina subterană de la Fordo este unul dintre principalele mere de discordie între Teheran şi marile puteri, care bănuie Iranul, în pofida dezminţirilor sale, că încearcă să se doteze cu arma nucleară, întrucât, puternic îmbogăţit, uraniul poate servi la fabricarea bombei atomice.


Întrarea în producţie a uzinei de la Fordo la începutul lunii ianuarie a provocat o avalanşă de critici în ţările occidentale, dar şi în Rusia, ale cărei autorităţi şi-au exprimat « neliniştea » lor. Vizita delegaţiei AIEA intervine şi în contextul în care ultimul raport al agenţiei privind Iranul, din noiembrie 2011, a subliniat o “posibilă dimensiune militară” a programului nuclear iranian, ceea ce a antrenat în această lună noi sancţiuni occidentale împotriva Teheranului.


În pofida acestui context dificil, ministrul iranian de externe, Ali Akbar Salehi, a reafirmat că Teheranul va răspunde «în zilele următoare» la o scrisoare trimisă în octombrie anul trecut de către şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, prin care i se propunea Teheranului să reia negocierile «serioase» cu marile puteri asupra dosarului său nuclear.


Ultimele negocieri au rămas în impas în ianuarie 2011 la Istanbul, marile puteri (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) insistând pentru centrarea discuţiilor pe dosarul nuclear iranian în timp ce Teheranul solicita deschiderea lor pe diverse chestiuni de securitate regională şi internaţională. Principalii diriguitori iranieni au afirmat în aceste ultime săptămâni ar dori să reia discuţiile, fără a preciza totuşi, dacă acepta să le axeze pe programul nuclear iranian, aşa cum a subliniat doamna Ashton în scrisoarea sa din luna octombrie. 


Ioan Hurdubaie

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.