Optimal Media
  Accente
07.09.2010

Locuri de munca
Angajatorii români previzionează o stagnare a angajărilor pentru următoarele trei luni

Angajatorii din România previzionează o activitate echilibrată pe piaţa muncii pentru ultimele trei luni din acest an, estimarea fiind mai puţin pesimistă decât cea din perioada similară a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de resurse umane Manpower.


Astfel, previziunea netă de angajare, un indicator urmărit de studiul respectiv, se ridică la o valoare absolută de 0%, înregistrând o scădere de două puncte procentuale faţă de trimestrul anterior, însă aduce o îmbunătăţire cu 11 puncte procentuale comparativ cu trimestrul patru 2009. Indicatorul reprezintă diferenţa între ponderea angajatorilor care anticipează o creştere a volumului de angajări şi ponderea angajatorilor care prevăd o scădere.


Datele studiului arată că 21% dintre manageri se aşteaptă să crească volumul angajărilor, acelaşi procent anticipează o scădere a activităţii de angajare, iar 56% dintre ei nu anticipează nicio schimbare, pentru următoarele trei luni, în forta de muncă existentă.


Pentru România, studiul a fost realizat prin intervievarea unui eşantion de 751 de angajatori.


"Pentru cei care sunt în cautarea unui loc de muncă acest mediu este destul de incert. Este evident că angajatorii sunt din ce în ce mai precauţi când îşi planifică angajările viitoare. Astfel, înainte de a-şi asuma o creştere de personal, preferă să primească semnale clare de creştere a comenzilor şi abia apoi să confirme noile angajări. Cu toate aceste dificultati de pe piaþa muncii, comparativ cu perioada similarã a anului trecut, mulþi angajatori previzionează o îmbunătăţire a evoluţiei angajărilor şi deci o revigorare a propriilor afaceri", a declarat directorul general al Manpower România, Camelia Stănculescu.


Potrivit acesteia, în acest stadiu al ciclului de relansare economică, este necesară implementarea unor politici flexibile privind gestionarea forţei de muncă. "Ne aflăm astfel într-o fază incipientă a redresării pieţei forţei de muncă şi, deşi mai avem o cale lungă de parcurs, avem semnale ca trendul este unul pozitiv", a adăugat Stănculescu.


Angajatorii din patru dintre cele opt regiuni din ţară analizate se aşteaptă la o creştere a activităţii de angajare în trimestrul al patrulea din 2010.


"Cele mai favorabile angajării sunt perspectivele raportate de angajatorii din Vest, unde previziunea netă de angajare se ridică la +12%. Angajatorii din Centru, Sud-Vest şi Sud anticipează un ritm lent al angajărilor, cu previziuni de +3%. În acelaşi timp, în alte trei regiuni se prognozează valori negative ale activităţii de angajare, cu previziuni de -14% raportate în Nord-Vest şi cu valori în general slabe privind planurile de angajare în Sud-Est şi Nord-Est, unde previziunea este de -7% şi respectiv -5%", se mai arată în studiu.


La nivel de sectoare de activitate, angajatorii din cinci dintre cele 10 sectoare de activitate analizate anticipează creşteri ale activităţii de angajare în intervalul octombrie-decembrie. Previziunea cea mai optimistă este raportată de angajatorii din industria prelucrătoare, urmaţi de cei din sectorul finanţe, asigurări, servicii imobiliare. De asemenea, oportunităţi de angajare sunt şi în sectorul de energie electrică, gaze şi apă.


Cele mai pesimiste perspective de angajare sunt raportate în sectorul de administraţie publică şi servicii sociale, dar şi în construcţii, transporturi, depozitare şi comunicaţii.


La nivel internaţional, angajatorii din 28 dintre cele 36 de ţări şi teritorii analizate se asteptă la creşteri de diferite grade în volumul angajărilor în următoarele trei luni.


Mediafax


captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Conflictul din Malvine/ Argentina va depune plangere la ONU impotriva Angliei
După cum scrie cotidianul Le Monde, Argentina va prezenta mâine o plângere formala în faţa Consiliului de Securitate al ONU în care denunţă “militarizarea” britanică în jurul insulelor Malvine, din Atlanticul de Sud, a anunţat astăzi Ministerul Afacerilor Externe argentinian. Insulele...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.