Optimal Media
  Accente
28.05.2010

Sindicatul Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” participa, din 31 mai, la greva generala pe termen nelimitat

Poliţiştii comunitari şi personalul vamal protesteaza prin greva generala, poliţiştii din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontiera protesteaza prin purtarea pe braţ a unei banderole tricolore, în semn de solidaritate cu toţi ceilalţi bugetari care au drept la greva.


“Protestele la care se alatura, prin cele doua forme, şi membrii “Pro Lex” sunt legale, conflictul de interese cu Guvernul României fiind declanşat conform legii de Federaţia “Forţa Legii”, la care organizaţia noastra este afiliat”, anunta comunicatul semnat de Vasile Lincu.


Preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, Vasile Lincu, a facut, astazi, o cerere de sprijin la Consiliul European al Sindicatelor din Poliţie.


CESP va trimite o scrisoare directorului Fondului Monetar Internaţional, dl. Dominique Strauss-Kahn, în care va solicita respingerea masurilor propuse de Guvernul României de reducere a salariile şi sporurile tuturor bugetarilor, inclusiv a poliţiştilor şi poliţiştilor comunitari, cu 25% şi blocarea pensionarii anticipate.


În acest sens, Pro Lex a trimis şi fundamentarea pentru neaprobarea masurilor de austeritate gasite de Guvernul României, una dintre alternativele propuse fiind aceea de reducere a cheltuielilor bugetare cu personalul pe ordonatorul de credite.


“De exemplu: în Ministerul Administraţiei şi Internelor se pot suspenda la plata: „salariul de excelenţa” – spor pentru lucrari deosebite, reprezentând 50% din salariul de baza. Acest spor îl primesc 5% dintre angajaţi, majoritatea cu funcţii de conducere, salariul de merit (contravaloarea salariului de merit ca suma compensatorie şi tranzitorie pentru 2010) reprezentând 20% din salariul de baza. Acest spor îl primesc 30% dintre angajaţi, cu încalcarea prevederilor O.G. nr. 1/2010, întrucât, salariile de merit nu au fost stabilite în 2009 cu întindere a aplicarii şi în 2010, ci s-a decis, fara emiterea unui act administrativ, ca toţi cei ce au primit salariu de merit în 2009 sa primeasca şi în 2010; prima de vacanţa; premiul anual (al 13-lea salariu)”, sunt propunerile facute de reprezentantii Sindicatului Pro Lex.


Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” a mai propus recuperarea cheltuielilor judiciare efectuate cu ocazia expertizelor criminalistice.


“Tot pentru acest minister se poate stabili ca atribuţie ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar, iar plata parcarii pâna la achitarea amenzii şi a costurilor generate de ridicarea acestora sa fie venit la bugetul de stat”, sunt alte propuneri ale sindicalistilor din Interne.


Petre Craciun


captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Manifest pentru salvarea TVR
Un grup de jurnaliști din Televiziunea Română a lansat un manifest pentru apărarea intereselor și misiunii TVR, ca serviciu public de televiziune, cerand demisia Președintelui-Director General și a celor care sunt direct responsabili de starea dramatică în care a ajuns TVR – directorii cu atribuții editoriale din...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.