Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
03.11.2010

A luat fiinta Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate

Industria românească de securitate privată este reglementată printr-o lege a pazei, însă sunt multe aspecte neclare ce lasă loc de interpretări. O armonizare deplină la legislaţia Uniunii Europene ar veni atât în sprijinul beneficiarilor de servicii de securitate, cât şi a companiilor furnizoare şi administraţiei.


Clientul – actual sau potenţial – trebuie să ştie că există un anumit cost minim pe oră al serviciului de securitate. Un cost inferior înseamnă servicii inadecvate, pregătire slabă a agenţilor, vicii procedurale sau chiar contractuale. Un cadru legal ferm ar preîntâmpina toate aceste probleme pe care, de multe ori, beneficiarii nu le sesizează din timp.


Dacă suntem fie persoană particulară, fie companie, trebuie să ştim care sunt cerinţele minime pe care le adresăm unei firme care oferă servicii de securitate. Aceste cerinţe trebuie instituţionalizate, astfel încât industria să aibă un reper stabil.


În România, spre deosebire de restul Europei, nu sunt clarificate în totalitate competenţele personalului de securitate. Imaginea actuală lasă să se înţeleagă că poliţia şi societăţile private de securitate fac parte din „familii” diferite; e greşit şi trebuie să îndreptăm acest lucru. La nivelul Uniunii Europene, administraţia a făcut deja un transfer al anumitor responsabilităţi de securitate către companiile private. În România nu se întămplă, din păcate, aşa.


"Sunt numai câteva dintre aspectele asupra cărora îşi concentrează activitatea recent înfiinţata Asociaţie Profesională a Companiilor de Securitate, A.P.C.S. Trebuie să cunoaştem şi recunoaştem problemele, iar apoi să le rezolvăm. În acest fel fel vom ridica gradul de profesionalizare în industrie, în primul şi primul rând în folosul beneficiarilor", a declarat Adrian Baciu, presedintele asociatiei.


A.P.C.S. se angajează ca, în maximum 2 ani:


să iniţieze armonizarea legislativă cu cea a Uniunii Europene, prin elaborarea unei noi legi, pentru a elimina „incoerenţele” actuale şi a reduce substanţial munca la negru împreună cu aspectele negative ce decurg din aceasta


să comunice şi să susţină aplicarea pe piaţa industriei de securitate a cerinţelor minime aplicate prestatorului de servicii private de securitate


să schimbe gradul de percepţie, nu tocmai favorabil, al opiniei publice faţă de agenţii de pază şi industria de securitate privată, în general


să furnizeze statistici oficiale, informaţii şi opinii calificate din domeniul securităţii private


să dezvolte un model de cultură de securitate, atât pentru providerii de servicii de securitate, cât şi pentru beneficiari.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.