Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
17.03.2011

Acţiune comună a politiei, jandarmeriei, garzii financiare si vamilor în zona portului Constanţa

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile specializate ale Poliţiei Române şi Jandameriei Române, în cooperare cu Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor şi cu sprijinul Biroului Român de Metrologie Legală, desfăşoară începând de astăzi, 17 martie a.c., o acţiune amplă de control în zona Portului Constanţa.


Scopul acţiunii comune constă în verificarea documentelor privind autorizarea şi  funcţionarea antrepozitelor vamale, legalitatea utilizării sistemelor de depozitare, transfer şi măsurare. Totodată, va fi verificată legalitatea privind provenienţa produselor energetice deţinute şi eliberarea acestora din antrepozite, informeaza MAI.


Acţiunea demarată astăzi se înscrie în contextul activităţilor interinstituţionale privind prevenirea şi combaterea prejudicierii bugetului consolidat al statului prin evaziune fiscală şi subminarea economiei naţionale prin introducerea şi distribuţia ilegală de mărfuri în zona porturilor de la Marea Neagră. Totodată, se urmăreşte  prevenirea şi combaterea neachitării taxelor şi impozitelor aferente operaţiunilor comerciale derulate în aceste zone şi constituirea unor grupuri infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni din sfera crimei organizate.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.