Conferinta internationala/ Noi mijloace şi metode folosite în criminalistică
Azi dimineaţă, la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, s-au deschis lucrările Conferinţei internaţionale cu tema „Noi mijloace şi metode care se folosesc în criminalistică”, manifestare de prestigiu, cu frecvenţă anuală, organizată de Asociaţia Criminaliştilor din România şi Institutul Naţional de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Agenţia internaţională pentru prevenirea criminalităţii şi politici de securitate şi Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”. La conferinţă participă cadre didactice din învăţământul universitar, studenţi, experţi criminalişti din poliţie, parchet şi justiţie, medici legişti, avocaţi, precum şi invitaţi de prestigiu din Bulgaria, Italia, Franţa, Republica Cehă, Republica Moldova, Portugalia şi Marea Britanie.
Participanţii la conferinţă au fost salutaţi, în numele ministrului administraţiei şi internelor, Traian Igaş, de către chestorul principal Lucian Florin Guran, adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I., precum şi de către chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române.
Pe parcursul a două zile, cei peste 500 participanţi vor dezbate teme importante privind mijloacele şi metodele criminalistice folosite pentru identificarea şi valorificarea mijloacelor de probă în scopul stabilirii adevărului şi tragerii la răspundere penală a vinovaţilor.
Manifestarea se înscrie în contextul aniversării a 10 ani de la crearea Asociaţiei Criminaliştilor din România, organizaţie neguvernamentală de interes public, având ca scop dezvoltarea cunoştinţelor şi cercetării criminalistice, în vederea sprijinirii autorităţilor de aplicare a legii în prevenirea şi combaterea manifestărilor criminalităţii.
În cuvântul de deschidere, profesorul Vasile Lăpăduşi, secretarul general al A.C.R. a evidenţiat realizările remarcabile ale asociaţiei obţinute în cei zece ani de existenţă, între care la loc de cinste se află editarea Revistei de Criminalistică, organizarea şi susţinerea unui Masterat de criminalistică, desfăşurarea anuală a câte două simpozioane de criminalistică, între care unul cu participare internaţională, precum şi contribuţia la formarea şi perfecţionarea specialiştilor în domeniu.
Conferinţa este însoţită şi de un stand de carte criminalistică, precum şi de prezentări de aparatură destinată activităţilor de cercetare la faţa locului şi ridicare a urmelor lăsate de autorii infracţiunilor.
Ioan Hurdubaie