Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
20.10.2011

Echipamente pentru poliţiştii din Republica Moldova, donate de Ministerul Administraţiei şi Internelor din România

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, împreună cu omologul  său moldovean,  Alexei ROIBU, au semnat joi, la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Leuşeni din Republica Moldova, contractul de donaţie a unor mijloace fixe pentru munca de poliţie.


În cadrul ceremonialului de predare – primire a donaţiilor, partea română a oferit Ministerului Afacerilor Interne din Republicii Moldova două autovehicule de teren, precum şi  două ambarcaţiuni de intervenţie aflate, până în acest moment, în administrarea Poliţia de Frontieră Române.


Traian Igaş şi-a exprimat convingerea că cele patru echipamente de mobilitate terestră şi navală, în valoare de aproximativ 100.000 Euro, vor contribui la eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii transfrontaliere şi de asemenea, la întărirea relaţiilor de cooperare între cele două ministere.


„Este o bucurie pentru delegaţia din România de fiecare dată când are prilejul să se întâlnească cu oficialii din Republica Moldova. Între noi şi dumneavoastră există o legătură de suflet şi vrem să păstrăm această colaborare începută de ceilalţi miniştrii  de interne', a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor.


De asemenea, Traian Igaş a precizat că edilul oraşului Alba Iulia, Mircea Hava, prezent în delegaţia care l-a însoţit în Republica Moldova, a propus omologului din Chişinău semnarea de Ziua Naţională a României, a unui document de înfrăţire între cele două oraşe. „Încercăm să creăm, astfel, o  punte de legătură între Chişinău şi Alba Iulia, Cetatea Marii Unirii”, a adăugat ministrul Igaş.


Totodată, în cadrul conferinţei de presă susţinută cu acest prilej, oficialul român a apreciat rezultatele obţinute în activităţile comune desfăşurate până în prezent, finalizate cu importante capturi de ţigări şi anihilarea unor reţele de criminalitate organizată.


La rândul său, ministrul de interne moldovean şi-a exprimat recunoştinţa pentru susţinerea acordată Republicii Moldova, de către statul român:


„Sunt convins ca echipamentul care constituie obiectul donaţiei de astăzi va contribui esenţial la eficientizarea activităţilor de control şi supraveghere a frontierei de stat, inclusiv dezvoltarea conceptului de patrulare coordonată pe râul Prut, în scopul combaterii criminalităţii transfrontaliere. Vă asigur că instituţia noastră va participa, şi în continuare, cu responsabilitate şi interes la toate acţiunile bilaterale astfel încât, prin eforturi comune, să obţinem rezultate bune spre beneficiul popoarelor şi statelor noastre”. 


Petre Craciun

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.