Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
14.07.2011

Europolul avertizează: Produsele contrafăcute pot fi potenţial letale

Agenţia europeană de aplicare a legii, cunoscută sub denumirea de Europol, avertizează cetăţenii europeni asupra pericolelor pe care le prezintă produsele contrafăcute, inclusiv asupra sănătăţii cumpărătorilor, se arata intr-un comunicat dat publicităţii in ziua de 13 iulie.


Potrivit datelor deţinute de Organizaţia Europeană pentru Comerţ şi Dezvoltare (OECD), comerţul mondial cu bunuri contrafăcute se ridică la o cifră anuală de afaceri de circa 200 miliarde dolari SUA, iar bunurile produse provin din cele mai neimaginate sectoare, începând de la  CD-uri şi DVD-uri de proastă calitate, ochelari de soare şi jucării pentru copii, şi culminând cu baterii, medicamente şi chiar pesticide.


Consumatorii sunt deseori tentaţi să cumpere produse contrafăcute datorită faptului că acestea costă mai puţin decât bunurile originale, însă mulţi nu ştiu că bunurile contrafăcute nu sunt supuse aceloraşi teste riguroase pe care producătorii legitimi le aplică produselor lor pentru a se asigura că nu sunt periculoase. Produsele contrafăcute sunt adesea prost realizate, nu sunt compatibile cu standardele europene de securitate şi pot fi potenţial letale.


Odată cu creşterea comerţului on-line, contrafacerea de medicamente a devenit un sector înfloritor. Totuşi, multe medicamente vândute on-line sunt falsuri şi pot avea implicaţii foarte serioase pentru consumatori, care decurg din lipsa sau excesul unor ingrediente active ori a unor substituenţi periculoşi.


Bunurile electronice falsificate care sunt produse folosind piese substandard şi sigilii false de siguranţă prezintă riscul de şocuri, supraîncălzire şi autoaprindere.


Ca un corolar al acestora, comerţul cu bunuri contrafăcute duce la creşterea numărului de magazine specializate din Orientul Îndepărtat, care sunt adesea “încadrate” cu personal format din copii prost plătiţi, lipsiţi de drepturi salariale şi supuşi unui regim crud de muncă.  


Pentru a oferi consumatorilor din Uniunea Europeană sfaturi privind riscurile cumpărării unor produse contrafăcute,  Europolul a publicat totodată ultimul său produs de informare a publicului în acest domeniu, sub forma unui fluturaş (cu titlul “PRODUSE CONTRAFĂCUTE: de ce cumpărarea de falsuri poate fi rău pentru sănătatea dvs.”, postat pe situl agenţiei), care pune în gardă cititorul asupra problemelor rezultate din achiziţionarea unor falsuri şi oferă sfaturi pentru identificarea şi evitarea acestora.


Foto: Ochelari de soare de firmă care nu oferă protecţia împotriva razelor ultraviolete înscrisă pe eticheta falsă


Ioan Hurdubaie

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.