Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
19.11.2010

George Maior afirma că l-a informat pe Băsescu despre amplificarea activităţii clanurilor mafiote

Directorul SRI, George Maior, a declarat, vineri, pentru "Gândul", că l-a informat pe preşedintele Traian Băsescu despre "amplificarea activităţii" clanurilor mafiote în teritoriu "pe fondul creşterii fenomenului de corupţie".


"Noi am informat preşedinţia şi organele în măsură să acţioneze pentru stoparea acestui fenomen. Am făcut această informare chiar eu, public, în urmă cu peste un an. Intensificarea activităţii acestor grupuri a fost posibilă pe fondul creşterii fenomenului de corupţie", a spus Maior.


Preşedintele Traian Băsescu a confirmat, joi, la TVR, răspunzând unei întrebări, informaţia publicată, miercuri, de MEDIAFAX, potrivit căreia şeful statului a declarat, la Guvern, că Poliţia s-a transformat într-o instituţie care apără clanuri mafiote, menţionând că în unele judeţe judeţe acest lucru se întâmplă.


Şeful statului a spus că toate structurile importante ale Guvernului au fost avertizate de unul dintre serviciile de informaţii despre situaţia de la Neamţ.


"Despre situaţia de la Neamţ toate structurile guvernamentale responsabile au fost avertizate de unul din serviciile de informaţii. Mai mult, în 2009 Ministerul de Interne era atenţionat că rivalitatea şi disputele dintre grupări, nu le spun clanuri, nu le spun mafiote, se poate tranşa cu arme de foc. Aşa s-a întâmplat. Astfel de semnalări sunt în mai multe judeţe. Mă îngrijorează gradul redus de disciplină care e în Poliţie, mă îngrijorează lipsa de respect a poliţiştilor pentru şefii ierarhici. Vă pot spune că îmi e cunoscută situaţia din câteva judeţe în care subofiţeri, şefi de sindicat, bat cu pumnul în masă la inspectorul şef. Sigur există şi motivaţii, ca cele din Neamţ", a spus Băsescu.


Mediafax

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.