Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
23.01.2011

Interpol/ Cooperarea internaţională a autorităţilor de aplicare a legii - temelia securităţii europene

Cu ocazia unei reuniuni desfăşurată la Gödöllő /Ungaria, în data de 20 ianuarie 2011, secretarul general al Interpol, Ronald K. Noble, le-a explicat miniştrilor de justiţie şi de interne din ţările membre ale Uniunii Europene că, în timp ce parteneriatul strategic între Interpol şi Uniunea Europeană joacă un rol cheie în protecţia fizică a frontierelor Europei împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, există o necesitate sporită de a evidenţia “ameninţarea reală pentru frontierele virtuale ale Uniunii Europene, pentru cetăţenii şi economiile acestora” pe care o reprezintă cibercriminalitatea.


Secretarul general Noble a subliniat în faţa reuniunii informale a miniştrilor UE, reuniţi sub preşedinţia ungară, că Interpol constituie un partener cheie pentru Uniunea Europeană în lupta împotriva criminalităţii organizate şi a ameninţărilor pentru securitate, prin asigurarea legăturilor cu restul lumii graţie instrumentelor şi reţelei sale globale. Şeful poliţiei mondiale  a spus că “pilonul cheie” al parteneriatului strategic dintre UE şi Interpol îl reprezintă managementul efectiv al frontierelor fizice şi virtuale, zone în care Interpol are capacitatea unică de a suplimenta eforturile desfăşurate la nivelul Uniunii Europene. 


Noble a descris relaţiile Interpol cu Europol ca fiind un puternic parteneriat bazat pe o cauză comună şi pe un scop împărtăşit în care fluxul de informaţii, expertiză şi resurse intervine pe ambele căi, în zone ale criminalităţii cum ar fi pirateria maritimă, traficul de fiinţe umane şi contrafacerile. 


Pentru a exploata vulnerabilitatea organizaţiilor criminale de la frontiere, şeful Interpol a spus că organizaţia pe care o reprezintă este deţinătoarea singurei baze de date privind  documentele de călătorie  furate şi pierdute, care înglobează în mod curent 24 milioane de înregistrări provenite din 150 ţări. Numai anul trecut, ţările membre ale Interpol au efectuat peste jumătate de milion de verificări în aceste baze de date, soldate cu peste 42.000 de rezultate pozitive, dintre care mai mult de jumătate au aparţinut statelor membre ale Uniunii Europene. 


Miniştrii europeni au fost informaţi, totodată, că Interpolul a dezvoltat în acelaşi timp soluţii tehnice pentru a extinde accesul la alte baze de date globale ale organizaţiei pentru lucrătorii din aeroporturi şi punctele de control al trecerii frontierei, între care şi 12 state membre ale Uniunii Europene.


Însă chiar dacă Interpol şi Uniunea Europeană acţionează pentru a asigura securitatea fizică a frontierelor, şeful Interpol a subliniat faptul că protecţia frontierelor virtuale ale UE reprezintă o necesitate datorită ameninţărilor cibercriminalităţii.


“Un atac cibernetic poate proveni de oriunde din afara frontierelor unei ţări sau ale unui continent, însă ameninţarea pentru cetăţeni şi economiile lor la domiciliu este foarte reală” a spus dl. Noble, subliniind că 75% dintre toţi utilizatorii Internet din lume au fost victimele unor infracţiuni on-line cel puţin o dată. 


În afară de actele de cibercriminalitate, multe forme ale criminalităţii, între care şi terorismul, au în prezent o componentă tehnică, cu o radicalizare extinsă pe Internet.


Foto: Secretarul general Interpol şi ministrul de interne ungar, Sándor Pintér, cu ocazia reuniunii JAI de la Gödöllő


Ioan Hurdubaie

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.