La Oradea a fost descoperit un cazino ilegal
Vineri, 27 august a.c., în jurul orei 23.00, peste 30 de poliţişti bihoreni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu sprijinul S.R.I. Bihor, au acţionat într-un local public din Municipiul Oradea, unde existau suspiciuni că s-ar desfăşura activităţi specifice de tip „cazino” din domeniul jocurilor de noroc fără licenţă sau autorizaţie, faptă prevăzută şi pedepsită conform art. 23, al. 1 din O.U.G. nr.77/2009. Mii de jetoane de poker şi bunuri în valoare de zeci de mii de lei au fost confiscate de poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni, în urma descinderii acestora într-un cazinou care funcţiona ilegal.
În momentul descinderii în localul public din centrul Oradei, au fost surprinse 20 de persoane, din care 12 se aflau la cele 5 mese de joc şi practicau jocuri de poker. Totodată, au fost identificaţi şi B.Z., de 35 de ani şi K.A., de 22 de ani, ambii din Ungaria, care aveau calitatea de crupieri, informeaza un comunicat al Politiei Romane.
Din verificările efectuate s-a stabilit că B.J., de 36 de ani, V.L., de 22 de ani şi S.C., de 31 de ani, toţi din Ungaria, sunt suspectaţi ca fiind organizatorii jocului de poker. Pentru a participa la jocurile de poker organizate în fiecare seară începând cu ora 19.00, doritorii achitau o taxă lunară de 20 de lei.
Din investigaţii reiesit ca că fondul de premiere pentru un joc de poker era de 7.000 de lei, iar pentru cele două luni de zile de funcţionare s-a estimat că s-a pus în joc suma totală de 100.000 de lei.
Pentru a disimula activitatea infracţională, organizatorii au întocmit procese - verbale de garanţie prin care se atesta în mod nereal faptul că jucătorilor li se restituiau sumele de bani lăsate garanţie pentru jetoanele ridicate, procese -verbale fiind semnate de jucători la solicitarea organizatorilor.
Poliţiştii au identificat în imobil şi au ridicat în vederea cercetărilor 6.072 de jetoane pentru jocul de poker, 32 de pachete de cărţi de joc, 3.228 lei, 22.000 de forinţi şi 150 de euro, sume provenite ca urmare a desfăşurării jocului de poker.
Optimal Media