Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
18.09.2010

Politistii din Neamt duc acasa cele 210 calculatoare personale cu care au dotat unitatile

Politistii nemteni, membri ai sindicatului SNPPC, au gasit o modalitate inedita pentru a-si manifesta nemultumirea fata de pozitia conducerii IGPR in legatura cu protestele preconizate a incepe in randul politistilor de saptamana viitoare. In consecinta, oamenii legii din Neamt, membrii de sindicat, au decis ca retraga, toate dotările pe care le-au adus de acasă la birou si pe care le-au folosit in interesul institutie ani in sir.


"Şi de această dată cei din conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi şefii IGPR încearcă să ne pună pumnul în gură. Nu ne vom lăsa intimidaţi. Măsurile de protest pe care le-am anunţat sunt conforme cu legislaţia în vigoare şi le vom pune în practică. Am trecut dincolo de neînţelegerile legate de diversele fracţiuni sindicale din Poliţie şi suntem uniţi. De aceea, din cele 510 calculatoare care se află la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, 210 vor fi luate acasă de colegii care le-au adus la unitate din propria locuinţă. Dacă ministerul nu are bani de calculatoare, o să lucrăm cu ce avem, însă doar pe perioada orară care este prevăzută de lege. Nu mai facem concesii, nu mai facem «pomeni»", a declarat agentul Neculai Isache, şeful SNPPC Neamţ, citat de Realitatea Media.


Documentul care a dus la nemultumirea politistilor din tara este un comunicat difuzat in ziua de 16 septembrie, menit sa reaminteasca opiniei publice si subordonatilor ca activitatea poliţistului este strict reglementată de către prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale H.G. 991/2005 privind aprobarea Codului de Etică şi Deontologie a Poliţistului.


Aceste acte normative prevăd faptul că serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu, iar poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve. De asemenea, poliţistul are datoria de a răspunde la orice solicitare privind exercitarea profesiei, să se sesizeze despre orice încălcare a legii, având obligaţia să intervină cu promptitudine pentru soluţionarea acesteia, în conformitate cu prerogativele specifice funcţiei publice pe care o deţine”, se arata in comunicatul semnat de conducerea Politiei Romane.
Neculai Isache lucreaza in politie dinainte de 1989. A prins, la datorie, atat zilele revolutiei, cat si mineriadele.
Evenimentele din decembrie 1989 l-au prins la Braşov. „Eram la acea vreme sectorist în cartierul Schei. Pe 28 decembrie, soţia mea a născut un băiat, pe care l-am botezat Victor, de la victorie. Din păcate nu am putut fi alături de soţia mea în acele moment şi nici măcar nu am putut să o duc la spital. Am avut noroc cu o familie de prieteni care mi-au dus soţia la Maternitate. Şi acum păstrez legătura cu ei, după 20 de ani. Nu o să uit niciodată cum el şi alţi revoluţionari ne aduceau mâncare, printre gloanţe, la sediul Poliţiei", a povestit Neculai Isache pentru Adevarul.


(Foto: adevarul.ro)


Catalin Petrescu

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.