Optimal Media
  Justitie & Afaceri Interne
15.09.2010

Sorin Ovidiu Vîntu: „SRI interceptează, procurorul face dosarul, iar ziaristul te desfigurează”

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a sustinut, cu prilejul audierii sale de miercuri, de la Curtea de Apel Bucureşti, că dosarul în care se cere arestarea sa este unul politic, iar preşedintele Traian Băsescu a făcut presiuni asupra lui pentru a-şi vinde o parte din trustul Realitatea.


'Nu avem de a face cu o problemă sau o operaţiune juridică. Este o problemă strict politică şi îmi pare rău că o serie de instituţii execută chefurile unui singur om', a afirmat Vîntu, citat de Agerpres.


Vantu a mai afirmat că, în 2007, înaintea referendumului pentru suspendarea preşedintelui, Basescu l-a contactat pentru a-i cere ajutorul şi între cei doi s-a încheiat o înţelegere 'de modernizare a României'.


Potrivit omului de afaceri, platforma cuprindea nouă principii, care au fost incalcate de Traian Băsescu, ulterior trezindu-se cu emisari din partea şefului statului, care i-au cerut să-şi vândă o parte din trustul de presă.


SRI interceptează, procurorul face dosarul, iar ziaristul te desfigurează”, a adăugat Vîntu, a mai afirmat Vintu, afirmand ca acesta este schema folosită de Traian Băsescu, procurorii si ziaristii devenind ofiteri sub acoperire. (Foto: click.ro)


Radu P.

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.