Optimal Media
  Media, publicitate
08.03.2011

APADOR-CH protesteaza fata de propunerea de modificare a legii privind accesul la informatiile de interes public

APADOR-CH si-a exprimat protestul şi a solicitat respingerea propunerii legislative de modificare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, iniţiată de deputatul Mihai Boldea, întrucât prin aceasta este afectată libertatea presei, garantată prin articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).


“Practic, prin această iniţiativă legislativă i se interzice presei să mai ofere şi să comenteze informaţii în legătură cu orice proces penal, atât în faza de urmărire penală (la parchet), cât şi în faza de judecată (la instanţă).


Pretextul invocat este protejarea vieţii private a celui cercetat/judecat, fără a se ţine cont de faptul că presei nu i se poate interzice, cu titlu general, să difuzeze informaţii şi opinii referitoare la un proces (civil sau penal), întrucât aceasta constituie o restrângere a libertăţii presei, contrară articolul 10 din CEDO”, se arata intr-un comunicat al APADOR-CH.


Documentul ca mai arata ca, in multe cazuri, procesele penale au ca obiect chestiuni importante la nivelul întregii comunităţi (buna gestionare a fondurilor/resurselor publice, conduita deţinătorilor de funcţii publice) sau pot ridica probleme legate de buna funcţionare a justiţiei (inclusiv abuzuri pe durata procedurilor). Într-o societate democratică, nu se poate admite eliminarea din dezbaterea publică a unor chestiuni de interes public, nici chiar a celor privind procedurile judiciare în cauzele penale.


În acest sens, s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a reţinut, în cauza Sunday Times c. Marea Britanie, că numai prin încălcarea art. 10 din CEDO ar putea fi stabilită o interdicţie generală ca presa să relateze despre procesele aflate în curs. Curtea Europeană a insistat într-o cauză recentă, Stoll c. Elveţia, că, în chestiuni de interes general, revine presei un important rol de informare a publicului şi că restrângerea acestui rol nu se justifică decât în condiţiile în care deontologia profesiei jurnalistice nu este respectată.


Mai mult, Curtea Europeană, acceptând că dezbaterea în presă poate crea unele inconveniente în administrarea justiţiei, a hotărât că trebuie să se dea prioritate libertăţii presei, întrucât, astfel, şi justiţiabilii fără pregătire juridică pot beneficia de pe urma relatărilor din presă, fiind de preferat ca publicul larg să fie bine informat.


“APADOR-CH consideră excesivă iniţiativa legislativă şi în raport cu faptul că în Legea nr. 544/2001 există deja reglementări care nu permit comunicarea informaţiilor care privesc date personale, care periclitează rezultatul anchetei ori viaţa/sănătatea unei persoane sau care aduc atingere caracterului echitabil al procesului. APADOR-CH atrage atenţia că adaugarea de noi şi noi restricţii de aplicare a legii liberului acces la informaţiile de interes public nu reprezintă altceva decât încercări -repetate- de a anula, practic, obligaţia de transparenţă a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice”, se mai arata in comunicat.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.