Mile Carpenisan a fost inmormantat cu onoruri militare la Timisoara
Aproximativ 800 de persoane au participat, miercuri după-amiază, la înmormântarea jurnalistului Mile Cărpenişan, care a avut loc în cimitirul "Rusu Şirianu" din Timişoara, funeraliile fiind conduse de un sobor format din opt preoţi.
La înmormântarea jurnalistului au participat foşti colegi de la Antena 1, jurnalişti din Timişoara, prieteni, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor. Astfel, au venit să îl conducă pe ultimul drum pe jurnalistul Mile Cărpenişan foşti şi actuali consilieri judeţeni, reprezentanţi ai conducerii Inspectoratului de Poliţie Timiş, ai Poliţiei de Frontieră, ai Prefecturii Timiş, din partea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Timişoara.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mile Cărpenişan a fost condus de la capelă spre locul de veci, cortegiul funerar având în frunte militari ai Batalionului 32 Infanterie Mircea "Scorpionii Galbeni", care au tras cinci salve de armă.
Sursa: Mediafax