Postul TV Antena 3 îl acţionează în justiţie pe deputatul Cristian Boureanu
Antena 3 isi informeaza publicul in legatura cu faptul că îl acţionează în justiţie pe deputatul Cristian Boureanu, în urma acuzatiilor care i le-a adus, la emisiunea Ştirea Zilei, din seara de 31 mai, moderatoarei Gabriela Vrânceanu Firea.
“Precizăm că domnul Cristian Boureanu nu a fost invitat personal la Ştirea Zilei, ci a fost trimis de către Biroul de presă al PDL. Producătorul emisiunii invitase miniştri sau secretari de stat din ministerele economice sau alţi lideri marcanţi ai PDL, cu notorietate, care au dovedit bun simţ şi măsură, de-a lungul timpului, chiar şi atunci când au primit critici din partea opoziţiei sau a soecietăţii civile”, se arata in punctul de vedere al Antenei 3.
“Din momentul în care moderatoarea l-a întrebat pe domnul Boureanu dacă va renunţa la afaceri, în favoarea politicii, discuţia a degenerat, transformându-se într-un adevărat conflict deschis. Domnul deputat Boureanu a acuzat-o pe moderatoare că ar fi "amanta domnului Tăriceanu" şi că este "plătită din bani furaţi", printre alte jigniri, agresări verbale, monopolizarea întregului spaţiu de emisie etc”, se mai arata in documentul citat.
Antena 3 îşi exprimă solidaritatea cu realizatoarea emisiunii Ştirea Zilei acţionându-l în justiţie pe Cristian Boureanu. Suma care va fi solicitată drept despăgubire va fi donată unui cămin de copii, cu grave dificultăţi de supravieţuire.
“Politicienii sunt plătiţi din bani publici, deci şi ai angajaţilor Antena 3 şi ai Intact Media Group, prin urmare niciunei întrebări a unui jurnalist nu trebuie să i se răspundă cu un limbaj suburban, prin proferarea unor minciuni sfruntate la adresa celui care întreabă, doar pentru a împroşca cu noroi instituţia noastră de presă şi angajaţii noştri. Intact Media Group mai precizează că nu poate tolera un comportament imatur, fără argumente profesioniste, atacuri la persoană, intimidări, agresiuni, calomnii şi insulte la adresa moderatorilor sau a oricăror altor angajaţi ai instituţiei.
Antena 3 face apel şi la alte instituţii de presă să se solidarizeze cu realizatoarea emisiunii Ştirea Zilei, având în vedere că, ceea ce i s-a întâmplat ei aseară, se poate repeta şi cu alţi moderatori-realizatori. Din câte a relatat presa, oricum atât Domnul Boureanu cât şi alţi membri ai PDL sunt recidivişti în a ataca grosolan la persoană atât moderatori, în special jurnaliste, cât şi oameni politici, de preferinţă tinere politiciene, pe care doresc să le discrediteze, în ideea "calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva" - care a devenit un stil de lucru, pentru mulţi dintre reprezentanţii PDL” se arata in incheierea punctului de vedere al Antenei 3.
Optimal Media