TVR îşi reformulează misiunea în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent
Televiziunea Română (TVR) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) - organizaţie non-guvernamentală care acţionează pentru păstrarea standardelor jurnalistice - vor colabora în cadrul unui program strategic privind redefinirea misiunii publice a TVR, precum şi pentru elaborarea unei Carte TVR, un comprehensiv document de poziţie care va stabili în detaliu modul de operare al instituţiei şi valorile sale fundamentale. Proiectul implică publicul şi are ca obiectiv creşterea gradului de încredere în TVR, informeaza un comunicat al Televiziunii Publice.
Respectând cadrul legislativ stipulat de Legea 41 din 1994 privind funcţionarea Televiziunii Române, TVR doreşte ca misiunea sa publică să depăşească spaţiul strict impus de limbajul legislativ, să se adapteze noii realităţi din industria media şi să devină clară pentru telespectatori. Proiectul presupune cercetarea, documentarea modului de funcţionare a altor televiziuni publice şi, nu în ultimul rând, consultarea segmentelor de public ale TVR.
Programul, care se va derula pe durata a nouă luni, începând din luna septembrie, include, printre altele, activităţi menite să redefinească şi să consolideze rolul Ombudsmanului, perceput ca reprezentant al publicului în cadrul TVR.
„Unul dintre obiectivele asumate la începutul mandatului, aşa cum am anunţat în prima conferinţă de presă, este recâştigarea reputaţiei şi creşterea gradului de încredere din partea publicului. Ne propunem definirea şi comunicarea explicită a valorilor şi a misiunii TVR, astfel încât plătitorii de taxă tv, pe de o parte şi angajaţii TVR, pe de altă parte, să se regăsească în ceea ce Televiziunea Română le oferă", declară Alexandru Lăzescu, Preşedinte-Director General al TVR.
La randul sau, Ioana Avădani, director executiv al CJI, a afirmat in legatura cu noul parteneriat: „Pentru CJI este o chestiune de coerenţă. De mulţi ani acţionăm pentru schimbări care să permită o funcţionare independentă a TVR. Este la fel de important ca structura internă a TVR să fie pregătită pentru o astfel de funcţionare. Acest lucru nu se poate face decât în cadrul unei matrice de valori bine stabilite şi acceptate, atât înăuntrul cât şi în afara instituţiei. De asemenea, sunt necesare mecansime interne care să instrumentalizeze aceste valori, să le dea viaţă astfel încât ele să se regăsească în producţia TVR".
Programul va include şi dezbateri cu diferite categorii de public - studenţi, oameni de afaceri, reprezentanţi ai mediului academic, cler etc. - menite să crească gradul de încredere în TVR.
Optimal Media