Gabriel Andronache: Televidul
Tot privind canalele de televiziune care emit fără oprire emisiuni repetitive până la saturaţie, mi-am adus aminte cu o imensă nostalgie de perioada în care TVR transmitea doar două ore pe zi. În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, după ora 22.00, televizoarele erau stinse, iar România se retrăgea tăcută şi umilă în micile dormitoare din blocurile tovărăşeşti. Liniştea se aşternea peste oraşe, restaurantele erau închise şi ele, magazinele se zăvorau devreme. Venea noaptea peste România, acordându-ne tuturor şansa folosirii utile a timpului.
Astăzi suntem îngropaţi într-un maldăr de gunoi mediatic ce erupe pe toate posturile tv, veşnic. Iar noi uităm pe unde am pus telecomanda care ne-ar putea decupla de la această nebunie maladivă. Vidul mediei vizuale de pe vremea lui Ceauşescu era de preferat acceselor vomitive ale nesfârşitelor orgii tv de azi.
Gabriel Andronache