ORDA centreaza, ORDA marcheaza
Problema drepturilor de autor a avut un traseu deloc facil in Romania. Abia dupa emiterea legii dreptului de autor 8/98, distribuitorii au inceput sa remita, cat de cat mai regulat, procentele reglementate conform normelor europene pentru diferite categorii: muzicieni, actori, regizori, scenaristi.
Adeseori au existat intarzieri, iar in mass-media au aparut reactii ‚eronate’ ale diferitelor televiziuni sau firme de cablu. Acestea, sub pretextul ‚liberului acces al spectatorului la programe’, solicitau reducerea sau eliminarea diferitelor tarife care erau reglementate oficial pentru diferiti autori sau intepreti. De parca obliga cineva un difuzor sa ofere un anumit program sau sa ignore cantitatea si calitatea autoriala pe care, intr-o anumita masura, orice program audiovizual o are la orice difuzare.
ORDA, Oficiul Roman de Drepturi de Autor, este organsimul care ar trebui sa urmareasca buna functionare a legii, sa constate ca diferite organisme de colectare isi incaseaza drepturile de difuzori.
Din pacate, o recenta reglementare oficiala, OUG 43/2010, imputerniceste Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor sa administreze sistemul informatic naţional privind evidenta şi simplificarea plăţii drepturilor de autor şi a drepturilor conexe de către utilizatori şi a repartiţiei remuneraţiilor colectate de organismele de gestiune colectiva in cadrul proiectului e-guvernare.
Costurile de realizare a acestei evidente naţionale sunt suportate de organismele de gestiune colectiva beneficiare ale remuneraţiilor datorate de utilizatori.
Normele nu au fost inca redactate.
La aceasta decizie DACIN SARA (care colecteaza drepturile de autor, conform unor intelegeri contractuale clare si legale, pentru regizori si scenaristi) s-a opus acestei decizii. Deocamdata incasarea drepturilor de autor pentru respectivele categorii de meserii artistice este blocata.
Autorii pot avea intelegere cu cine doresc sa le urmareasca si sa le incaseze drepturile, iar ORDA trebuie doar sa vegheze, urmareasca, protejeze acesta incasare de la distribuitorii de programe care contin lucrarile autorului. In nici un caz nu are dreptul sa emita ordine care sa blocheze procesul de colectarea naturala a drepturilor de propietate intelectuala sau sa se substituie incasatorului.
Acest ordin legislativ limiteaza drepturile de asociere, proprietate intelectuala si cel de libertate economica...
Dar la noi ca la nimeni! Ce si-o fi zis ORDA? Ia sa incasez si sa distribui, eu ca organism al statului, niste sume pe care le taxez.
Dacin este trimisa la plimbare sau este lasata fara obiectul activitatii. ORDA se substituie organimului cu care autorul are contract, pentru a se taxa suplimentar drepturile de autor.
Faina treaba. Autentic romanesca. In acest moment pe zona film, tv, video incasarea de catre autori a drepturilor de propietate intelectula e blocata. Iar ORDA e bine merci in vacanta...Vom reveni!
Marius Th. Barna