A fost semnat protocolul de colaborare dintre PNL si PC
Astazi s-a semnat, la Palatul Parlamentului, protocolul de colaborare dintre PNL si PC. Documentul a fost semnat de Crin Antonescu si Daniel Constantin, care si-au manifestat satisfactia pentru semnarea protocolului care este valabil pana in 2016.
„Facem acest pas politic cu onestitate. Exista o compatibilitate ideologica si programatica, nu este noua, ea exista de ani de zile. In situatia in care avem o putere care se reclama de la dreapta aceasta lamurire era necesara. Am semnat acest protocol in conditii de asediu asupra noastra, a mea in special. Sunt onorat sa fiu in acesta formula, coleg cu oamenii din PC”, a declarat Crin Antonescu.
La randul sau, Daniel Constantin a afirmat: „Negocierile nu au durat foarte mult. Este o asezare doctrinara a noastra ca o forta de dreapta. Acesta alianta, ca si cea previzibila cu PSD-ul, raspunde unei necesitati sociale. Ceea ce am facut si ce vom face raspunde necesitatilor cetatenilor. Este o alianta care are la baza un set de valori, de principii si un program. Cred ca este nevoie ca impreuna sa militam pentru asezarea la locul lor a valorilor”. (Foto: agerpres.ro)
Petre C.