Carduri de militant PSD oferite tinerilor pe 2 mai
"Vreau să le urăm bun venit celor care au participat la programul de înscriere on-line. (...) Acest card, care este unul de militant, nu este carnetul de partid, în care avem înscrise cele 5 principii ale noastre şi cele 5 programe: Viaţă prosperă, România corectă, Sprijin pentru cei slabi, Străzi, spitale, şcoli moderne şi Respect pentru cei în vârstă", a precizat presedintele PSD, Victor Ponta. El a precizat că, duminică, la sediul central al PSD din Kiseleff, va fi organizată o acţiune dedicată tinerilor, arata Agerpres.
Ponta a precizat că noile carduri de membru de partid, care se vor realiza în viitor, vor avea şi fotografia beneficiarului.
Cardul de militant, prezentat joi, în conferinţa de presă, de liderul PSD, este realizat pe un fond roşu şi poartă numărul 600.001, despre care Ponta a spus că este unul simbolic. "Atâţia membri ştiam eu că erau înregistraţi în partid", a explicat preşedintele social-democrat.
Liderul PSD a menţionat că acest sistem de carduri de militant a fost conceput de Organizaţia de tineret a partidului, condusă de Nicolae Bănicioiu.
La rândul său, Bănicioiu a precizat că acest program de carduri de militant reprezintă doar un prim-pas, discount-urile de care vor beneficia tinerii fiind discutate ulterior şi vor fi publicate, în mod transparent, pe site-ul formaţiunii. Liderul TSD a adăugat că viitorii posesori ai acestor tipuri de carduri nu vor avea obligaţii diferite de cele ale simpatizanţilor social-democraţi.
El a explicat că, deocamdată, s-au purtat discuţii pentru o astfel de colaborare cu zece parteneri comerciali, fiind în derulare şi negocieri cu instituţii culturale, în limitele legale şi cu acoperire juridică.
Sursa: Agerpres