Optimal Media
  Politic
28.08.2010

Cătălin Cherecheş şi Zamfir Ciceu au fost excluşi din PNL

Deputatul liberal Cătălin Cherecheş şi consilierul judeţean Zamfir Ciceu au fost excluşi cu majoritate de voturi pentru actele de indisciplină de la Baia Mare, a anuntat sambata secretarul general al PNL, Radu Stroe.


"A fost o propunere a conducerii filialei PNL Maramureş care a fost luată în considerare de BPC şi transmisă DP în ideea de a fi excluşi pentru actele de indisciplină raportat la hotărârile Biroului Politic Teritorial, la protocoalele din teritoriu şi la comportamentul propriu zis în organizaţie", a declarat Stroe, citat de Mediafax.


Pentru excluderea lui Cherecheş au votat 75 de liberali, 28 pronunţându-se împotrivă, iar pentru cazul Ciceu au votat favorabil tot 75 de liberali şi doar 26 împotrivă.


Există un regret în excluderea celor doi, e vorba de un consilier judeţean care îndeplinea rolul de viceprimar, dar suspendat potrivit hotărârii Tribunalului Baia-Mare. Trag nădejde că această lecţie va face ca, într-un timp scurt, şi de un an de zile, potrivit Statutului să poată reveni dacă vor fi înţeles care au fost erorile", a mai adaugat Stroe.


Cherecheş şi Ciceu au generat ruperea protocolului PNL-PSD la nivel local prin demiterea viceprimarului Mircea Dolha, la mijlocul lunii iulie. Cătălin Cherecheş a intrat în Parlament pe listele PSD. In februarie 2010 a demisionat, înscriindu-se în PNL în luna martie.


Optimal Media


captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Conflictul din Malvine/ Argentina va depune plangere la ONU impotriva Angliei
După cum scrie cotidianul Le Monde, Argentina va prezenta mâine o plângere formala în faţa Consiliului de Securitate al ONU în care denunţă “militarizarea” britanică în jurul insulelor Malvine, din Atlanticul de Sud, a anunţat astăzi Ministerul Afacerilor Externe argentinian. Insulele...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.