Optimal Media
  Politic
14.01.2010

Contestația lui Remus Cernea privind participarea la alegerile din Colegiul I a fost respinsă de Curtea Constituţională

Curtea Constituţională a decis cu majoritate de voturi, în şedinţa din 14 ianuarie, că prevederea introdusă recent în legislaţia electorală conform căreia la alegerile parţiale „pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevăzut de lege, individual sau într-o alianţă politică ori electorală” este constituţională.


”Aşadar Curtea Constituţională a decis că este legal şi democratic ca partidele parlamentare şi independenţii să nu poată candida la alegerile parţiale. Ne menţinem punctul de vedere că o astfel de prevedere încalcă grav dreptul de a alege şi de a fi ales dar şi textul constituţional care garantează „suveranitatea poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, (…)”. Vom continua demersurile legale necesare pentru a ajunge cu această cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, scrie Remus Cernea pe site-ul său.


Liderul verzilor și fostul candidat la alegerile prezidențiale anunță  că se vor alerta Parlamentul European şi Consiliul Europei prin intermediul Verzilor Europeni, din care Partidul Verde face parte ca membru cu drepturi depline.


”Vom semnala Comisiei pentru Democraţie prin Drept – Comisia de la Veneţia, situaţia dramatică din România privind sistemul electoral. Legile electorale din ţara noastră încalcă punct cu punct standardele electorale democratice fixate de această Comisie de specialişti şi asumată de Consiliul Europei prin Rezoluţia nr. 1320/2003”, adaugă Cernea.


Petre Crăciun

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.