Optimal Media
  Politic
17.06.2010

Guvern: Secretarii de stat membri în CA din companiile cu capital minoritar de stat, obligaţi să-şi doneze indemnizaţia

Guvernul a decis ca secretarii de stat sau consilierii miniştrilor care reprezintă statul în consiliile de administraţie ale companiilor cu capital minoritar de stat să-şi doneze indemnizaţiile obţinute astfel, în caz contrar urmând să fie demişi din Executiv, a declarat, joi, prim-ministrul Emil Boc, la Palatul Victoria.


"Nu vor mai exista salarii ale secretarilor de stat sau ale consilierilor de miniştri sau altor persoane desemnate de ministere în consiliile de administraţie la societăţi comerciale unde statul are capital minoritar peste nivelul stabilit de lege cu privire la veniturile secretarilor de stat sau consilierului ministrului.


Noi nu putem să stabilim indemnizaţii la societăţi comerciale unde statul nu are capital majoritar, dar am stabilit foarte clar că toţi reprezentanţii statului care sunt reprezentaţi în baza legii la aceste societăţi comerciale donează în mod obligatoriu, sub rezerva pierderii funcţiei, toată acea indemnizaţie în fondul de solidaritate. Acei secretari de stat care nu respectă regula sunt demişi imediat", a spus Emil Boc.


El a explicat că funcţionarii publici din ministere care reprezintă statul în consiliile de administraţie ale societăţilor cu capital minoritar de stat nu-şi vor pierde funcţia din minister, ci numai calitatea din CA al companiei respective dacă nu renunţă la indemnizaţia de membru în conducerea firmei respective.


"Nu este dat afară din postul pe care îl are în minister, dacă nu este numit. Dacă este funcţionar public, îşi păstrează funcţia publică, numai că nu va mai reprezenta statul în acel post din consiliul de administraţie. Dacă este secretar de stat, care este numit prin dispoziţia prim-ministrului, acela pleacă acasă. Sau dacă este un consilier al ministrului, numit prin pixul ministrului, acela pleacă acasă", a subliniat premierul.


Indemnizaţiile reprezentanţilor statului în companiile cu capital minoritar de stat sunt stabilite de conducerea societăţilor respective, nu de Guvern.


"De exemplu, la Petrom 20% din salariul directorului general revenea reprezentantului în consiliul de administraţie, inclusiv reprezentantului din partea statului", a exemplificat şeful Executivului.


Sumele colectate în contul de solidaritate deschis la Trezoreria Statului sunt virate la bugetul de stat.


În cazul companiilor cu capital majoritar de stat, Executivul a decis încă de anul trecut plafonarea sumelor obţinute de reprezentanţii statului în consiliul de administraţie la maximum 48 de lei, adică 1% din salariul lunar al directorului, limitat, la rândul său, la salariul de secretar de stat, de 4.800 de lei.


Sursa: Agerpres


 

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.