Guvernul își asumă răspundere pe Legea salarizării unitare
Premierul Emil Boc a făcut cunoscut faptul că Guvernul își va asuma răspunderea pentru Legea-cadru pentru salarizarea unitară a personalului bugetar. De asemenea, la fel vor fi adoptate și legile pentru nivelul salarizării pentru 2011.
Potrivit proiectului de lege avansat de Guvernul Emil Boc, este stipulat un nivel unic de salarizare pentru fiecare slujbă plătită din fonduri publice. De asemenea, documentul consfințește creșterea cu 15% a salariilor bugetarilor față de nivelul actual, alocându-se 39 de miliarde de lei în acest sens pentru 2011.
"Dacă am aplica integral prevederile Legii salarizării, am avea nevoie de 54 miliarde lei. Anul acesta aplicăm o creştere salarială cu 15%, iar în anul 2012 vor fi alte majorări salariale", a declarat Boc, în plenul Parlamentului, potrivit Mediafax.
Optimal Media