Optimal Media
  Politic
26.07.2010

Ponta: PSD nu se opune unei sesiuni parlamentare extraordinare, dar vrea şi discutarea unor OUG

Partidul Social Democrat nu se va opune convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare, dar, pe lângă subiectele propuse de preşedintele Traian Băsescu, va susţine discutarea imediată a unor ordonanţe de urgenţă privind descentralizarea spitalelor, TVA şi finanţele publice locale, a anunţat luni, după şedinţa conducerii centrale a PSD, liderul partidului, Victor Ponta.


'Am luat act de propunerea preşedintelui României de a se organiza o sesiune extraordinară pentru temele şefului statului - legea ANI, Curtea Constituţională şi o lege care să cuprindă nişte părţi din Codul de procedură penală pe care abia l-am adoptat. Aici, PSD nu se va opune în nici un fel acestui demers, dar ne vom manifesta în continuare scepticismul şi lipsa de încredere faţă de profesionalismul primului ministru, Emil Boc, şi al ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. De fapt, toate aceste acte normative sunt acte făcute prost iniţial de către Guvern, făcute neconstituţional, făcute cu încălcări grave ale tehnicii legislative şi ale principiilor care se învaţă undeva în anul întâi şi doi de drept', a spus Ponta.


Liderul PSD a adăugat că social-democraţii nu au văzut textele legilor care vor fi discutate în sesiunea extraordinară a Parlamentului, ci au aflat din mass-media că va exista o nouă lege ANI şi că ministrul Justiţiei 'n-a găsit nici până astăzi o soluţie faţă de împiedicarea suspendării proceselor la CCR'. Acesta a adăugat că, dacă majoritatea parlamentară va reuşi să-şi cheme reprezentanţii pentru a se putea convoca sesiunea extraordinară, propunerea PSD va fi ca, alături de aceste trei subiecte menţionate de şeful statului, Parlamentul să ia în discuţie 'imediat' şi alte ordonanţe de urgenţă emise de Guvern.


(Agerpres)

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.