Optimal Media
  Politic
30.01.2011

Ponta: Social democratii vor picheta luni, la ora 15,00, toate sediile PDL din ţară

Reprezentantii Partidului Social Democrat vor picheta, luni, la ora 15,00, toate sediile PDL din ţară. Afirmatia apartine lui Victor Ponta, fiind data, duminică, AGERPRES.


Joi, la Piteşti, Ponta a declarat că luni, 31 ianuarie, în ziua în care, cel mai probabil, se va judeca recursul în cazul preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, vor fi pichetate sediile PDL din întreaga ţară, pentru a le cere democrat-liberalilor "să nu mai facă dosare politice şi să lase legea să se aplice".


"Îi chemăm pe toţi oamenii care vor respectarea legii, pesedişti sau nepesedişti, oameni cu convingeri politice sau simpli români care vor democraţie şi libertate, ca în faţa sediilor PDL din întreaga ţară să ceară aplicarea legii, să ceară libertate pentru Constantin Nicolescu şi pentru orice om din această ţară, să ceară PDL să nu ne aducă în vremurile în care un partid decide cine este arestat", a declarat, vineri, la Pitesti, Victor Ponta.


Presedintele PSD a mai adaugat ca manifestarea are in vedere descurajarea dosarelor politice, astfel incat legea sa poata fi aplicata in mod real.


“Da justiţiei, da legii, nu abuzurilor comise de PDL, nu intimidărilor provocate şi promovate de Traian Băsescu şi de Emil Boc şi nu unei ţări în care dacă spui ceea ce gândeşti şi dacă eşti de partea oamenilor, poţi să fii arestat”, a mai adaugat Ponta.


Petre C.

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.