Premierul Boc a discutat cu preşedintele Băsescu despre negocierile cu FMI
Stadiul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional şi gradul de îndeplinire a acordurilor de finanţare externă au constituit principalele subiecte ale discuţiilor avute, miercuri, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu şi mai mulţi membri ai Cabinetului Boc, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
Subiectul a fost abordat în contextul în care FMI insistă pentru creşterea TVA la 25% şi a cotei unice de impozitare la 20 de procente, au precizat, la rândul lor, surse apropiate negocierilor cu Fondul.
La întrevedere au participat premierul Emil Boc, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, ministrul Economiei, Adriean Videanu.
Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Emil Boc şi-a anulat o deplasare privată în Statele Unite, programată iniţial pentru joi.
O misiune a FMI se află la Bucureşti, în aceste zile, pentru cea de a patra revizuire a Acordului stand-by încheiat între România şi instituţia financiară internaţională.
Marţi, în presa centrală, au apărut informaţii neoficiale legate de creşterea TVA la 25% şi a cotei unice de impozitare la 20 de procente.
Sursa: Agerpres