Senatul respinge propunerea lui Prigoană de folosire a Casei Poporului în scopuri economice
Propunerea deputatului PDL, Silviu Prigoană, de a schimba destinația Palatului Parlamentului , a fost respinsă miercuri de plenul Senatului. Un singur senator a fost de acord cu propunerea lui Prigoană, 101 opunându-se.
Silviu Prigoană propusese ca spațiile din Palatul Parlamentului să fie disponibile pentru concesionare și închiriere pe „principii economice”, iar veniture astfel obținute să fie împărțite între bugetul de stat (70%) și bugetul Municipiului București (30%), potrivit Agerpres.
Motivele invocate de Silviu Prigoană țin de costurile de întreținere uriașe pe care le presupune Palatul Parlamentului.
„Astfel, consumul anual de energie electrică se ridică la peste 16.300 Mwh, iar cel de energie termică la peste 21.700 gigacalorii. Costurile corelate sunt, de asemenea, imense: peste 7,8 milioane lei pentru electricitate şi peste 4,2 milioane lei pentru energie termică. (...) Este cel mai mare consum al unei clădiri administrative, fapt menţionat inclusiv în Cartea Recordurilor, în condiţiile în care circa 60% din spaţiul imobilului nu este utilizabil pentru actuala destinaţie”, a explicat Prigoană în motivația proiectului de lege. (Foto: stiri.rol.ro)
Optimal Media