Sorina Placinta implica PDL-ul in scandalul produs de fotografia in care fiul acesteia urineaza pe un crucifix
Andrei Placina, fiul senatorei PDL Sorina Placinta, este din nou in mijlocul unui mare scandal. Acesta a fost declansat de publicarea de care ziarul Cancan, joi, a unor fotografii postate chiar de fiul omului politic pe contul sau de Facebook. Una dintre fotografiile postate, care a starnit stupefactia tuturor, il reprezenta pe tanarul de 19 ani care urina pe un crucifix, pentru a ne arata care este respectul sau fata de Dumnezeu. In urma cu un an, Andrei Palcinta postate alte fotografii care il prezentau sarutandu-se cu un barbat.
In urma numeroaselor discutii si temandu-se de posibilitatea de a fi cercetat pentru profanare, tanarul Placinta a decis, in final, sa stearga fotografia incriminatoare de pe Facebook.
“Frica de puşcărie l-a determinat pe Andrei-Răzvan Plăcintă (19 ani) să distrugă toate documentele care îl incriminau, inclusiv contul de pe Facebook, unde exista fotografia în care el apărea uşurându-se pe crucifix.
Vineri, încă de la primele ore ale dimineţii, profilul său de pe site-ul de socializare fusese şters. Mai mult, fotografia buclucaşă, care era postată şi pe conturile unor amici ai lui Plăcintă Jr., dispăruse fără urmă. Dovada că fotografia respectivă a fost postată chiar de băiatul parlamentarului se află însă în posesia cotidianului nostru. Reporterii CANCAN au încercat să afle care este părerea senatoarei Sorina Plăcintă, cu privire la isprava fiului ei, însă aceasta a refuzat să facă vreo declaraţie”, scriu reporterii de la Cancan, in editia sa electronica de sambata.
Dupa ce in primele doua zile senatoarea Placinta a preferat sa taca, iata ca sambata a remis mass-media un comunicat de presa cu insemnele oficiale ale PDL, ceea ce ne arata ca Placinta nu are niciun scrupul de a tari si partidul in aceasta problema personala, cu un tanar needucat, care isi bate joc de Dumnezeu, la limita infractionalitatii.
“Nu am fost şi nu sunt de acord cu ceea ce a făcut. Şi-a primit porţia de morală şi de pedeapsă încă de acum un an, când, pe fondul teribilismului adolescentin, a făcut un gest necugetat, pe care l-a amplificat apoi, postând fotografia pe contul lui de facebook. Unde a rămas până astăzi. Fotografia nu e nouă. De ce a fost dezbătută în piaţă publică abia acum? Andrei Plăcintă nu este beizadeaua pe care încearcă să o prezinte oameni care nu-l cunosc, Andrei Plăcintă nu conduce maşini de lux, nu agaţă fete celebre în cluburi şi nu risipeşte mii de euro într-o singură seară. Andrei Plăcintă e un tânăr că toţi tinerii care se răzvrătesc prosteşte câteodată, iar de cele mai multe ori discută cu prietenii lui cărţile pe care le citeşte, muzică pe care o ascultă şi problemele pe care le au”, ne informeaza comunicatul semnat de Sorina Placinta.
Fostul ministru al tineretului se mai apara, afirmand ca a daruit mult timp partidului si misiunilor pe care acesta i le-a incredintat.
“Sunt acuzată că nu am ştiut să-mi cresc fiul. Numai cine nu a trecut prin experienţa de părinte de adolescent poate emite cu asemenea uşurinţă o asemenea acuza. Da, am lucrat mulţi ani de dimineaţă până seară, dar câţi părinţi din ziua de astăzi nu o fac? Da, mi-am dăruit mult timp partidului şi misiunilor pe care echipa mea mi le-a încredinţat, ca senator şi ca ministru. Ar însemna ca oamenilor politici să nu le fie permis să fie părinţi. Nu mi-am neglijat copilul. Am avut grijă de el cum am ştiut mai bine şi relaţia dintre noi este una foarte apropiată.
Nu cred însă că despre asta vor să discutăm cei care aruncă cu noroi în fiul meu ca să mă murdărească pe mine. De aceea, pentru ei am un singur mesaj: nu veţi reuşi să deturnaţi atenţia de la gunoiul din propria ogradă, pe care încercaţi să-l aruncaţi în casele celorlalţi români. Numele meu este Sorina Plăcintă, sunt femeie şi mamă, sunt senator PD-L de Vrancea şi nu mi-e ruşine nici de faptele mele, nici de fiul meu. Vouă însă ar trebui să vă fie ruşine!”, incheie Sorina Placinta, in comunicatul sau trimis prin Biroul de comunicare PDL.
Faptul ca o mama isi apara fiul, chiar daca acesta are nesimtirea a de a urina pe un crucifix, batandu-si joc de credinta unui intreg popor, putem intelege. Ceea ce nu intelegem este de ce permite PDL sa fie remise comunicate sub insemnele sale pentru “rezolvarea” unor probleme personale determinate de odraslele unor reprezentanti ai partidului.
Asteptam un punct de vedere, in acest sens, si de la Biroul de presa al PDL.
Ne-am dori, totodata, sa avem si un punct de vedere la la Biserica Ordotoxa Romana, fata de gestul incalificabil al fiului unui senator al Romaniei. Asta in cazul in care inaltele fete bisericesti nu sunt prea ocupate cu planurile construirii Catedralei Nemuririi Neamului, tocmai acum, cand enoriasilor li se taie din salarii si pensii. (Foto: cancan.ro)
Catalin Petrescu