Optimal Media
  Politic
10.11.2010

Traian Băsescu: Parlamentarii să nu se ascundă de efectele măsurilor anticriză

Președintele Traian Băsescu a fost prezent, marți, în Parlamentul României, pentru a ține un discurs în fața plenului. Șeful statului le-a cerut parlamentarilor și partidelor pe care ei le reprezită să dea dovadă de responsabilitate și să nu blocheze măsurile Guvernului.
Băsescu a subliniat importanța semnării acordului cu FMI și le-a cerut parlamentarilor să nu se ascundă de efectele măsurilor pe care le iau.
declarat președintele Băsescu potrivit Mediafax.


"Ca om politic cu experienţă, vă pot spune că românii îi vor aprecia pe aceia care se vor bate cu criza, şi nu pe aceia care se ascund de efectele măsurilor anticriză ", a declarat Băsescu.


Băsescu a continuat și a spus că există mai multe obiective capitale pentru ieșirea din criză: adoptarea legii salarizării unice, adoptarea legii pensiilor, a legii bugetului de stat pe 2011, îmbunătățirea cheltuirii de resurse publice și ținerea în frâu a deficitului bugetar la maxim 4,4.

Credibilitatea României pe plan extern va avea mult de suferit, a spus Traian Băsescu, dacă nu se va semna acordul cu Fondul Monetar Internaționale. Șeful statului consideră că parafarea acordului, coroborat cu o atitudine cooperantă în Parlament, ar conduce România spre ieșirea din criză.


Confruntați cu probleme mari de imagine din cauza măsurilor dure anticriză luate, parlamentarii sunt îndemnați de Băsescu să nu se mai teamă de efecte și să ia deciziile necesare pentru țară.
Optimal Media


captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.