Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Prim plan
15.04.2010

Funcţionarii publici de la FNSA vor picheta Guvernul in ziua de 30 aprilie si vor declansa greva generala in mai

Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA - federaţie reprezentativă la nivel naţional pe ramura administraţie publică locală, având un număr de 50.000 de membri de sindicat), întrunit în şedinţă extraordinară joi, la Timişoara, a hotărât reluarea acţiunilor de protest şi calendarul de desfăşurare a acestora.


Astfel, pichetarea Guvernului României va avea loc în data de 30 aprilie 2010 cu un număr de aproximativ 500 de persoane şi declanşarea grevei generale în administraţia publică locală, începând cu data de 5 mai 2010, după consultarea Biroului Federal al FNSA, care se va întruni la Bucureşti în data de 29 aprilie 2010.


Motivele acestor acţiuni de protest sunt reducerea drastică a veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală; nerespectarea, de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin agenţiile judeţene de prestaţii sociale, şi de către Ministerul Finanţelor Publice, a actelor normative privind reîncadrarea personalului bugetar din administraţia publică locală prin neluarea în considerare a contractelor/acordurilor colective de muncă legal încheiate, a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile care statuează legalitatea drepturilor prevăzute în aceste convenţii şi a actelor administrative specifice autorităţilor locale.


Sursa: Agerpres


 

captcha reîncarcă imaginea

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.