Optimal Media
Concursul Național de Literatură REȚEAUA LITERARĂ - ediția a V-a - 2019  |   DRUMUL POVEȘTILOR. PE URMELE MARILOR POVESTITORI, un proiect menit să îi aducă pe copii mai aproape de autorii români de povești  |   Prejudiciu produs statului român, recuperat  |   Crăciun Fericit tuturor prietenilor!  |   Semnarea Programului de cooperare culturală între Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Culturii din Palestina  |  
  Prim plan
20.09.2012

In 32 de tari se aplica pedeapsa cu moartea pentru infractiuni legate de droguri. MAE declanseaza o campanie de informare

Potrivit unui Raport la Asociatiei Internationale de Harm Reduction (IHRA), pe anul 2010, la ora actuala in lume exista 32 de ţări în care, pentru infracţiunile legate de droguri, se aplică pedeapsa cu moartea. Acest raport identifică treisprezece țări unde pedeapsa capitală este obligatorie pentru infracțiuni legate de droguri: Brunei, Egipt, India, Iran, Malaesia, Singapore, Emiratele Arabe Unite,  Kuweit, Siria, Laos, Yemen, Oman si Sudan. Din totalul de 32 de tari, 12 au aplicat pedeapsa cu moartea pentru droguri in ultimii trei ani.


De exemplu, în 2008, in Iran au fost executate de cel puțin 96 de persoane pentru infractiuni la regimul drogurilor. Acest numar a crescut brusc în 2009, la o valoare estimată de 172 persoane.  Numărul de persoane condamnate la moarte pentru droguri în Malaezia, de asemenea, a crescut în mod dramatic între 2008 și 2009. Daca in 2008 se inregistaru 22 de pedepse capitale (toate pentru droguri), un an mai tarziu numarul crestea la 50, dintre-un total de 68 executii. Thailanda a executat doi traficanți de droguri prin injecție letală în 2009, după o hiatus de sase ani. In Singapore, intre anii 1999-2003  s-au inregistrat 138 executii, dintre care 110 numai pentru droguri.


MAE initiaza o campanie de informare pentru cetatenii care s-ar putea implica in traficul cu droguri din aceste tari


Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog,  a iniţiat, la 14 septembrie 2012, o campanie antidrog, care îşi propune să atragă atenţia asupra fenomenului de carăuşie – transportul de droguri peste hotare. Acest fenomen a cunoscut în ultima perioadă o amploare alarmantă, în prezent un număr mare de cetăţeni români fiind deţinuţi în închisori din alte state, ca urmare a transportării unor substanţe înscrise în categoria drogurilor.


Demarată sub titlul „Drogurile îţi schimbă destinaţia”, campania de conştientizare atrage atenţia asupra riscurilor pe care le implică transportul de droguri, prin informarea publicului larg despre aspecte mai puţin cunoscute din legislaţia unor ţări ca Brunei, Malaezia, China, Turcia, Peru şi altele.


MAE atenţionează, prin intermediul acestei campanii, că în multe ţări deţinerea unor cantităţi mici de substanţe încadrate în categoria drogurilor poate reprezenta, de fapt, transport de droguri, fapt ce va atrage, în cazul arestării, o pedeapsă corespunzătoare. Această prevedere este valabilă pentru toate categoriile de droguri, inclusiv pentru cele făcând parte din aşa-zisa categorie a drogurilor uşoare, aspect necunoscut marii majorităţi a publicului, care este, în general, mai familiarizat cu legislaţia europeană în materie de droguri, mai permisivă.


Campania este astfel gândita încât să aibă impact asupra tuturor categoriilor de public, informaţiile prezentate fiind de ordin general, dar profilul „victimei”, în cazul fenomenului de cărăuşie de droguri, este acela al unui tânăr cu vârsta cuprinsă între 20 şi 27 de ani, provenit dintr-o familie dezorganizată, cu studii puţine sau întrerupte, fără un loc de muncă stabil sau, în cel mai bun caz, slab remunerat. Campania a fost initiata de Departamentul Consular din MAE, director general Petrisor Dumitrescu. 


Departamentul Consular răspunde de ansamblul relaţiilor consulare ale României, cu fiecare ţară în parte şi de activitatea pe care o desfăşoară în acest domeniu misiunile diplomatice (secţiile consulare) şi oficiile consulare ale României şi ţine legătura cu misiunile diplomatice din Bucureşti, precum şi cu compartimente din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale etc., cu alte instituţii şi organizaţii din ţară şi din străinătate în probleme consulare.


Petre Craciun

captcha reîncarcă imaginea

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Activitatea Lecturile Regatul Cuvintelor de la Biblioteca Națională din ziua de 27 iunie, ora 18.00, este dedicată concursuluiTinere Condeie.
Activitatea ”Lecturile Regatul Cuvintelor” de la Biblioteca Națională din ziua de 27 iunie, ora 18.00, este dedicată celui mai longeviv concurs de creație literară pentru elevi - Tinere Condeie. Sunt invitați să citească din opera lor laureații din toate timpurile ai concursului, participanții la cenaclul...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.