Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Prim plan
05.11.2012

Italia are o lege anticoruptie mai severa. Romania cand va avea?

După cum scrie cotidianul francez Nice Matin, în ediţia sa de miercurea trecută, Parlamentul italian a dat definitiv undă verde unei legi anticorupţie mai severă, în mulţimea de scandaluri care au zguduit în ultimele luni pe membrii clasei politice naţionale, atât de dreapta, cât şi de stânga.


După adoptarea sa de către Senat în urmă cu trei săptămni, şi deputaţii italieni au votat la rândul lor legea care va putea intra astfel în vigoare.


"Italia avea o nevoie urgentă de un cadru juridic puternic pentru a combate corupţia. Această lege reprezintă un bun început" s-a felicitat deja organizaţia neguvernamentală Transparency International.


Legea nouă prevede, între altele, o înăsprire a sancţiunilor pentru corupţia simplă, trecând de la o pedeapsă de la 2 la 5 ani, la una cuprinsă între 4 și 8 ani. Pedeapsa pentru corupţia judiciară, respectiv a unui martor într-un proces sau a unui magistrat, este mărită de la 3 la 8 ani de închisoare, cât era înainte, la 4 până la 10 ani de recluziune.


Legea mai prevede, în anumite cazuri, o agravare a pedepselor pentru delapidare, care pot ajunge de acum înainte de la 6 la 12 ani de recluziune.


Legea consacră, totodată, ilegibilitatea pentru orice persoană care a fost condamnată definitiv la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de doi ani.


Cu titlu preventiv, funcţionarii care dirijează administraţii aflate în contact cu firme private vor fi supuşi unor rotaţii regulate.


Nu numai că funcţionarii şi conducătorii condamnaţi pentru corupţie vor fi puși pe liber, dar ei vor trebui să şi răspundă pentru pagubele aduse imaginii administraţiei publice.


Cei mai buni elevi ai Şcolii superioare de administraţie publică vor fi numiţi în sectoarele în care riscul de corupţie este cel mai ridicat. Prefecturile vor trebui să întocmească o listă a furnizorilor de bunuri şi de servicii care nu fac obiectul unor tentative de infiltrare mafiotă.


În fine, Comisia pentru evaluarea, transparenţa şi integritatea administraţiei (CIVIT) va avea un rol sporit şi întărit.


Potrivit Curţii de conturi italiene, corupţia este un fenomen care costă ţara aproape 60 miliarde de euro pe an, motiv pentru care premierul Mario Monti a făcut din lupta împotriva acestei crime una din priorităţile guvernării sale.


Ioan Hurdubaie

captcha reîncarcă imaginea

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.