Optimal Media
Concursul Național de Literatură REȚEAUA LITERARĂ - ediția a V-a - 2019  |   DRUMUL POVEȘTILOR. PE URMELE MARILOR POVESTITORI, un proiect menit să îi aducă pe copii mai aproape de autorii români de povești  |   Prejudiciu produs statului român, recuperat  |   Crăciun Fericit tuturor prietenilor!  |   Semnarea Programului de cooperare culturală între Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Culturii din Palestina  |  
  Stiri din Prim plan

Sindicatele de la Metrorex, RATB şi CFR vor intra în grevă de solidaritate

Sindicatele de la Metrorex, RATB şi CFR vor intra în grevă de solidaritate în data de 1 iunie, cu oprirea activităţii între orele 4.00 şi 16.00, a anunţat, vineri, Ion Rădoi, Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrorex. Acesta a precizat că, ulterior, dacă se...

Emil Boc: Masurile de austeritate justificate pe baza prevederilor Constituţiei privind securitatea naţională

Masurile de asuteritate cuprinse in Scrisoarea catre FMI privind reducerea costurilor cu salariile, pensiile şi alte drepturi sociale, au fost justificate de premierul Emil Boc in temeiul articolului din Constituţie privind restrângerea temporară a exerciţiulor drepturi, pentru apărarea...

Traian Basescu vrea ca scrisoarea către FMI să plece ''în exact termenii în care a fost negociată''

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, în urma consultărilor cu parlamentarii partidelor politice care susţin arcul guvernamental, că şi-ar dori ca scrisoarea către FMI să plece ''în exact termenii în care a fost negociată''. "Opţiunea mea,...

Elena Udrea vrea sa desfiinteze Compania Naţionala de Investiţii

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a afirmat marţi că va cere Executivului desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). In acelasi timp, Udrea a mai anuntat ca va cere conducerii PDL sa ceara membrilor de partid cu funcţii să opteze între poziţia publică şi afaceri. "La...

„Grija mare pentru tara”: Silviu Prigoana o acuza pe Elena Udrea ca nu acorda publicitate postului sau Etno Tv

Deputatul PDL Silviu Prigoana, a reusit, printr-o interventie de la Realitatea TV de duminica, sa ne demonstreze (daca mai era nevoie) ca reprezentantii partidului de guvernamant sunt mult mai preocupati de afacerile lor decat de situatia sociala a Romaniei. Prigoana senior a atacat-o duminica pe...

Dupa ce a “condamnat comunismul”, Traian Basescu, l-a decorat pe George Homostean, ministru comunist de Interne

Presedintele Romaniei i-a acordat Ordinul Virtutatea Militară in Grad de Cavaler unui personaj de trista amintire al regimului comunist, ministru de interne si, implicit, al Securitatii de mai multe ori, George Homosteanu. Gestul pesedintelui a iesit la iveala prin trimiterea unui mesaj discret din...

Cainii latra, caravana trece: Guvernul declara ca masurile de reduceri vor intra in vigoare de la 1 iunie

Procedura de angajare a asumării răspunderii Executivului pentru un pachet legislativ de reducere a cheltuielilor publice va trebui declansata in asa fel incat masurile sa devina opreabile de la 1 iunie, a anuntat dupa sedinta de miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean....


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Activitatea Lecturile Regatul Cuvintelor de la Biblioteca Națională din ziua de 27 iunie, ora 18.00, este dedicată concursuluiTinere Condeie.
Activitatea ”Lecturile Regatul Cuvintelor” de la Biblioteca Națională din ziua de 27 iunie, ora 18.00, este dedicată celui mai longeviv concurs de creație literară pentru elevi - Tinere Condeie. Sunt invitați să citească din opera lor laureații din toate timpurile ai concursului, participanții la cenaclul...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.