Optimal Media
Ambasada României la Copenhaga invită copiii români în Regatul Poveștilor, alături de scriitorul Petre Crăciun  |   Prezențe românești la Târgul Internațional de carte pentru copii Bologna 2017  |   ” Să călcăm pe iarbă”/ Concurs antidrog organizat de Școala nr. 79, în parteneriat cu C.N. ”Gheorghe Șincai” și Agenția Națională Antidrog   |   Să-ți schimbi părerea nu înseamnă să fii prostituată  |   EXPOZIŢIE FOTO-DOCUMENTARĂ/ “SPRE MAREA UNIRE: PRINCIPATELE UNITE ŞI ALEXANDRU IOAN CUZA”  |  
  Reportaj
24.10.2009

Risipitorul de poezie, Dumitru Grumăzescu, vraciul poeţilor rătăciţi într-un secol străin (REPORTAJ)

Amfitrion, dar şi supus al tău, anticarul Dumitru Grumăzescu din Iaşi are, se pare, printre multele piese de colecţie ce se răsfaţă la ferestrele mari, pe rafturile aliniate pe lângă pereţi sau, pur şi simplu, pe mese, în rame sau pe socluri, un obiect magic cu totul neobişnuit, care emană, la fiecare sunet de clopoţel al uşii, o vrajă inexplicabilă. Nimeni nu a descifrat până acum taina necunoscutului obiect. Să fie de la vechea stradă Lăpuşneanu, de la manuscrisele lui Eminescu, ale lui Creangă, de la cărţile lui Jules Verne sau de la documentele istorice secrete, de la domnitorii moldoveni?, se întreabă mulţi. Însă, vraja lui continuă să-i fascineze pe trecători, atrăgându-i în interiorul Galeriei ca spre comorile misterioase ale piramidelor. Singurul care cunoaşte enigma este Dodiţă cel leneş şi iubăreţ, birmanezul care doarme nepăsător pe canapeaua roşie. Din când în când, blănosul iese alături de stăpânul său afară să mai schimbe o vorbă cu drumeţii...


Vremurile se întretaie şi veacurile se topesc la DIG. Poeţi şi pictori, actori şi muzicieni din toate timpurile sălăşuiesc paşnic între coperţile unor cărţi rare, de patrimoniu, între ramele unor tablouri valoroase, printre partituri enesciene sau anotimpuri vivaldiene, într-o Galerie a marilor creatori şi a iubitorilor de cultură. Este salonul aristocratic al artei şi al marilor prietenii, al căldurii poeziei şi armoniilor, al privirilor abandonate îndelung pe-o carte, a cuvintelor grămădite înăuntrul emoţiilor. Paznicul tuturor acestor comori este Dumitru Grumăzescu, cel care şi-a botezat împărăţia şi casa cu propriul nume: Galeriile Anticariat D.I. Grumăzescu, Iaşi. Sau DIG, cum se autobreviază el însuşi. Un cavaler al poeziei, rătăcit într-un secol metalizat, zgomotos. Lângă el, motanul Dodiţă, un Sancho Panza cuminte şi catifelat, ce-şi ajută discret monarhul să lupte cu anacronimsele şi să ajungă uşor la inimile oamenilor. Totuşi, nu cred că “magnetul” tainic al lui DIG este Dodiţă, ci, poate, sufletele cărţilor, rânduite frumos pe rafturile de lemn, culorile prietenoase ale tablourilor sau concertele de pian. Sau, de ce nu, însăşi bătrâna stradă Lăpuşneanu din centrul Iaşiului, unde şi-a făcut adăpost anticarul, cu întreaga ei istorie fascinantă. “Strada Veseliei sau Strada Muzicii…aşa o cunoaşte toată lumea, spune Grumăzescu. Avea o viaţă liniştită, boemă, era o stradă de promenadă (aşa cum este şi în prezent, n.n.).  Case cu tot felul de embleme lucrate în praf de piatră, cu diferite statuete şi busturi i-au dat o culoare deosebită”. În Galeria lui Grumăzescu de la Iaşi, muzica te îmbie din stradă şi nu-ţi dă pace până nu intri să vezi de unde iese atâta bucurie. Iar cel care a făcut clopoţelul să sune devine prieten al locului pe viaţă. Grumăzescu îl pofteşte, il iscodeşte şi-i face cunoştinţă cu „comorile” anticariatului său. Dacă zăboveşte mai mult, va fi părtaş la lecturi ale poeţilor ce trec zilnic pe la DIG, la scurte concerte de pian, vioară sau chitară susţinute de artişti mari sau necunoscuţi, la mici spectacole de poezie interpretate de Grumăzescu însuşi sau de actori. Aşa este atmosfera de zi cu zi la Anticariatul de pe Lăpuşneanu, unde oamenii vin să-şi ia porţia de poezie. 


Vrăjitorul ştie cum să-şi facă partizani


Vraja pândeşte din toate ungherele. Cărţi, gramofoane, pipe, bijuterii, bancnote vechi, poze, umbreluţe, evantaie, monede, statui, picturi şi multe alte obiecte rare stau laolaltă într-o „familie” de culturi şi stiluri, de timpuri şi istorii, colecţionate în peste 40 de ani. Sunt peste 7000 de exponate din colecţia  Eminescu, 2.500 din colecţia Creangă, 1.800 din colecţia Verne, 4.000 din colecţia Napoleon, 25.000 de volume publicate începând cu anul 1880, dar şi carte veche, peste 600 de volume editate în greacă, kirilică, ebraică, slavă veche, latină începând cu anul 1680, o colecţie de cartofilie cu peste 80.000 de vederi, cărţi liliput, peste trei sute, manuscrise şi documente istorice, dar şi manuscrise ale unor scriitori printre care Kirileanu, Minulescu, Topârceanu, Slavici. Trebuie să adăugăm şi colecţiile de numismatică sau cele filatelice, dar şi obiecte care au aparţinut oamenilor de cultură. Cea mai valoroasă dintre cărţile-liliput, „mici cât unghia”, face parte din colecţia Eminescu. Ea cuprinde poemul Luceafărul şi este atât de „mare” încât numai la microscop se poate citi, iar paginile nu pot fi întoarse decât cu ajutorul unei pensete. Volumul are doar 3x3 milimetri şi a fost scris de un elev din Focşani cu fire de păr de cal. Pe fiecare din cele 16 pagini ale sale se află câte şase strofe din Luceafărul. Piesa se alătură altei cărţi de mici dimensiuni, „Jurământul olimpicilor”, care măsoară 10/9 milimetri şi care a fost editată în 1976. În colecţia personală a lui Grumăzescu se mai află două cărţi de mărimea unui pachet de ţigări, publicate în 1530 şi, respectiv, 1610. „Dorinţa  mea este ca rezultatul muncii de o viaţă să fie pus la dispoziţia tuturor ieşenilor prin expunerea acestui tezaur în cadrul unei biblioteci particulare. Trebuie să  spun că nu doresc ca acest loc să-mi poarte numele şi nici să obţin vreun fel de dividende. Tot ce mă interesează este ca acest fond de carte să fie public, să  poată fi studiat de oricine şi să nu fie divizat prin toate bibliotecile. Am considerat, când am luat această decizie, că nu este drept ca numai eu să mă  bucur de această comoară spirituală, ci toţi cei care ştiu să aprecieze cultura”.


Una dintre nestematele colecţiei este o carte de 1,5 cmX1,5 cm, unică în România, care conţine întregul manifest al Kaiserului german. A fost publicată la 28 iulie 1914, iar ofiţerii o purtau la gât pe post de talisman. Conţine 47 de pagini scrise cu litere gotice, coperta este din alamă argintată şi are în basorelief capul Kaiserului. Altă piesă rară, de aceeaşi mărime, este un Coran. A fost tipărit în anul 1900, are peste o sută de pagini şi este protejat de o cutiuţă originală făcută dintr-un metal comun, de culoare galbenă. Întreaga comoară a lui Grumăzescu străluceşte atunci când oamenii o privesc, o ating sau se arată interesaţi de ea. Roşeşte ca o fată şi se emoţionează la auzul muzicii clasice. Vrăjitorul ştie cum să-şi facă partizani. Îţi spune poveşti uluitoare, te îmbie cu o bomboană dintr-un vas de colecţie, te înveseleşte cu o snoavă, cu o vorbă bine ticluită sau cu un vin dintre cele mai bune. Ăsta să fie secretul obiectului magic?


Maria Dobrescu
Text aparut in revista Prietenul albanezului

captcha reîncarcă imaginea

Comentarii

Publicat de: drnGMLEsDlKzdm

BiAbc7 , [url=http://glkuansmttjk.com/]glkuansmttjk[/url], [link=http://wqvroiwfqzzh.com/]wqvroiwfqzzh[/link], http://tpqfvvhhueyx.com/

Publicat de: suMhKGwFljgZ

VOxEuu , [url=http://voqmfvrgskaj.com/]voqmfvrgskaj[/url], [link=http://rodaypoxazbs.com/]rodaypoxazbs[/link], http://whosrabemcev.com/

Publicat de: OtLoOPOxbYFaYNcZcn

Ati fost bravo cu totii, chiar daca eu vreau sa merg in brasov sper sa gassec oameni la fel de competenti ca si Dan Caranfil sau Stefan Miron (care sau exprimat cel mai bine). Nu mi s pare normal ca dupa ce atatea ani unii dintre reprezentanitii cei mai de varf a organizatiilor sa nu se poata exprima sau sa nu stie cand sa se oppreasca.Pana la minutul 8.45 m-am plictisit enorm, la sfarsit am ras Oricum la baza piramidei acestei conferinte au fost cei care i-am mentionat mai sus Felicitari. Multumesc. Si ne vedem la AMBASADA:)

Publicat de: elena badita

am ramas uimita de averea spirituala a acestui colos


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Fostul premier Petre Roman, audiat în dosarul Mineriada
Fostul premier Petre Roman, inculpat in dosarul ”Mineriada”, impreună cu Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și alți membrii ai cabinetului său, s-a prezentat marți dimineața la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari. Roman este acuzat de infracțiuni contra umanității....
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.