Eugen Tomac, Secretar de stat pentru romanii de pretutindeni: Mesaj cu ocazia sarbatoririi Zilei Unirii Principatelor Romane
Ziua de 24 ianuarie este, an de an, un prilej deosebit de a ne reaminti momentul în care figura emblematică a domnitorului Alexandru Ioan Cuza a reuşit să aducă sub acelaşi steag şi simţire Moldova şi Ţara Românească.
Permiteţi-mi să împărtăşesc, aşadar, cu ocazia împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, mândria unui vis devenit realitate şi adânca recunoştinţă pentru românii care l-au făcut posibil.
Fie ca înţelepciunea, voinţa şi dăruirea celor care au înfăptuit Unirea de la 1859 să ne călăuzească paşii întru făurirea unui viitor demn de tăria poporului român.
Sursa: dprp.ro