Optimal Media
  Sănătate
25.01.2011

Medicină: Un tribunal francez anulează cenzurarea titlului unei cărţi referitoare la un medicament periculos

Curtea de Apel din Rennes/Franţa a anulat marţi, 25 ianuarie, cenzura impusă titlului unei cărţi scrise de doctoriţa Irene Frachon despre medicamentul Mediator. Instanţa a apreciat că nu este cazul să se anuleze menţiunea « Câţi morţi ? “ din titlul lucrării.


Curtea a condamnat totodată laboratorul Servier, fabricantul Mediatorului, care sesizase justiţia, să plătească editorului cărţii suma de 3000 euro.


La 7 iunie anul trecut, tribunalul de mare instanţă din Brest ordonase retragerea acestei menţiuni de pe coperta cărţii, editată sub titlul “Mediator 150 mg – Câţi morţi ? »


În timpul dezbaterilor în instanţă, avocatul firmei producătoare apreciase titlul dat cărţii drept «   jignitor şi disproporţionat”,  însă avocatul editurii, la rândul său, a considerat că ar fi “complet de neînţeles ca decizia tribunalului din Brest să fie confirmată de Curtea de Apel. Dacă problema numărului de morţi nu ar fi fost pusă în titlul cărţii, Agenţia franceză de securitate sanitară a produselor de sănătate – AFSSAPS, nu ar fi mers, fără îndoială, atât de departe în investigaţiile sale asupra acestui produs”. 


Ca urmare a acestei decizii, ministrul francez al sănătăţii, Xavier Bertrand, a indicat, chiar în ziua pronunţării sentinţei justiţiei, că lista celor 76 medicamente sub supraveghere va fi făcută publică în cel mult  o săptămână. Ministrul a susţinut că « drama Mediatorului nu este o criză sanitară ca toate celelalte, întrucât dezvăluie probleme mai profunde » . « Trebuie să reclădim întregul nostru sistem de farmacovigilenţă dacă vrem să restabilim încrederea » a mai spus ministrul.


Autorităţile elveţiene anunţaseră deja la 21 ianuarie că medicamentul Mediator, care a dus la un scandal în Franţa datorită numeroaselor decese pe care le-a provocat,  a fost retras încă din 1997 de pe piaţa elveţiană ca urmare a “îndoielilor” privind eficacitatea sa. Mediator (benfluorex), un medicament destinat diabeticilor supraponderali, prescris şi nediabeticilor pentru a tăia foamea, a fost retras din vânzarea în Franţa la finele lui 2009, ca urmare a riscurilor cardiace pentru pacienţi. Produs de laboratorul francez Servier, medicamentul a fost prescris unui număr de aproape cinci milioane de francezi, din 1976 până la interzicerea sa, şi ar fi la originea morţii unui număr de 500 la 2000 de persoane, după cum scrie cotidianul francez Le Monde.


Foto: Cele două coperţi ale cărţii doctoriţei Irene Frachon


Ioan Hurdubaie

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.