Optimal Media
  Social
21.07.2010

Astazi are loc deshumarea sotilor Nicolae si Elena Ceausescu (VIDEO)

Nicolae şi Elena Ceauşescu vor fi dezhumaţi astăzi, la Cimitirul Ghencea. Decizia a apartinut lui Valentin Ceausescu si Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu, fiind luata dupa ce familia a intrat in posesia celor doua morminte.


"Nu era nevoie de nicio aprobare. Trebuia o aprobare doar pentru transport. Astăzi urmează doar deshumarea şi prelevarea unor probe, rămăşiţe, oase, după care se vor înmormânta la loc. Noi am parcurs un drum foarte lung pentru că nu ştim dacă părinţii sunt înmormântaţi acolo", a declarat Oprean citat de Gandul.


Deshumarea vine dupa un proces care a inceput in anul 2005, in prima instanta Judecătoria Sectorului 5 respingand ca neîntemeiată, cererea de deshumare a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi de stabilire a identităţii celor înhumaţi în cimitirul Ghencea Civil din Capitală, formulată în 2005 de Zoe Ceauşescu, care ulterior a decedat.


Ulterior, Valentin Ceauşescu s-a retras din dosar, după ce acesta făcuse o cerere de intervenţie în urma morţii surorii sale iar procesul a fost continuat de Mircea Opran, soţul Zoei Ceauşescu.


Avocatul moştenitorilor ceruse ca Ministerul Apărării (MApN) să facă dovada, printr-o expertiză medico-legală, că cele două cadavre înhumate la Ghencea şi indicate printr-o schiţă marcată, de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, sînt ale cuplului Ceauşescu.


Reprezentantii Armatei au spus, la vremea respectiva, că nu înţelege de ce această instituţie trebuie să facă dovada identităţii celor doi, deoarece rolul ministerului, în evenimentele din decembrie 1989, a fost de executant şi că simpla prezenţă a unor personaje aparţinînd MAp în locurile unde au avut loc evenimente istorice nu atrage responsabilitatea instituţiei din care făceau parte.


Dupa deshumare vor fi luate probe ADN ce urmeaza a fi duse la un laborator pentru a fi comparate cu cele ale urmasilor.


Dupa 1989 au existat nenumarate scenarii in legatura cu inmormantarea sotilor Ceausescu, nu putini fiind aceia care au afirmat ca Nicolae si Elena n-ar fi ingropati la Cimitirul Ghencea.
Gelu Voican Voiculescu a declarat, pentru Antena 3, ca este bine ca familia a intrat in posesia mormintelor si ca nu are nicio emotie in legatura cu faptul ca cei doi Ceausesti sunt in mormintele de la Ghencea.
(Foto: libertatea.ro)


Petre Craciun




captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.