Optimal Media
  Social
05.07.2010

Guvernul a stabilit data de 15 iulie ca termen pentru inventarierea pagubelor produse de inundaţii

Premierul Emil Boc a analizat, în cadrul reuniunii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, situaţia din zonele afectate de inundaţiile din ultima perioadă şi a stabilit data de 15 iulie ca termen până la care prefecturile în parteneriat cu Inspectoratul de Stat pentru Construcţii să facă inventarul pagubelor produse, în vederea accesării Fondului de Solidaritate al UE. Documentaţia preliminară va fi transmisă la Bruxelles de Secretariatul General al Guvernului, în calitate de Autoritate de Coordonare şi Management în România pentru gestionarea asistenţei acordată prin Fondul de Solidaritate al UE şi care păstrează legătura directă cu Comisia Europeană pe acest program.


Potrivit procedurilor europene, în termen de 10 săptămâni de la data producerii primelor inundaţii, trebuie să fie înaintată către Uniunea Europeană cererea fundamentată şi argumentată, pe bază de documente cu privire la pagubele suferite.


'Valoarea totală şi maximală pe care România o poate primi ca despăgubire de la Uniunea Europeană este de 75 de milioane de euro', a precizat primul-ministru Emil Boc.


Au fost adoptate, totodată, măsuri pentru a preveni în continuare pierderea de vieţi omeneşti, pentru a salva pe cât posibil bunurile şi pentru începerea cât mai rapidă a lucrărilor de refacere a locuinţelor distruse sau avariate, arata un comunicat al Guvernului.


Primul-ministru a anunţat în acest sens că a dispus alocarea de la rezerva de stat a unui prim transport de materiale de construcţie pentru refacerea caselor distruse sau avariate de inundaţii. Ministerul Dezvoltării Regionale va aviza, până la sfârşitul zilei, normativele de materiale pentru construcţia unei case, pentru a se şti exact necesarul de materiale, iar primele materiale vor pleca marţi, 6 iulie către zonele cele mai afectate din judeţul Suceava, unde autorităţile locale sunt deja pregătite.


'Cel puţin aşa am văzut ieri, că la Suceava aşteaptă deja această intervenţie pragmatică a statului, pentru a porni reconstrucţia caselor, acolo unde se poate face acest lucru, acolo unde nu există alt pericol de inundaţii în perioada imediat următoare. Politica guvernului va fi aceea de a-i ajuta cu materiale de construcţie pe oamenii care şi-au pierdut casele', a declarat şeful Executivului.


Până când oamenii afectaţi de inundaţii îşi vor putea reface casele distruse sau avariate de inundaţii, premierul Emil Boc a menţionat că le sunt puse la dispoziţie mai mult de 700 de locuinţe modulare şi a făcut apel la orice gest de solidaritate, colaborare sau voluntariat în sprijinul comunităţilor locale, fie prin oferirea de materiale de construcţie, fie prin asigurarea manoperei pentru reconstrucţia caselor.


'Vreau să-i asigur pe toţi cetăţenii români că autorităţile statului ştiu ce au de făcut şi să ştie fiecare cetăţean român care este într-o situaţie dificilă astăzi că nu avem linişte, în Guvern şi împreună cu autorităţile locale, până când nu punem situaţia sub control definitiv şi trecem peste această perioadă', a declarat şeful Executivului.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.