Optimal Media
  Social
23.01.2011

Preşedintele Băsescu discută, duminică, cu premierul Boc, cu Ialomiteanu, Oprea, Igas, Ungureanu si Maior pe tema pensiilor militare

Preşedintele Traian Băsescu va avea duminică, de la ora 17,00, la Palatul Cotroceni, o întâlnire de lucru cu premierul Emil Boc. La intalnire vor mai participa ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul de Interne, Traian Igaş, cel al Apărării, Gabriel Oprea, precum şi cu şefii SIE şi SRI, pe tema pensiilor din domeniul militar, informează Administraţia Prezidenţială, informeaza Agerpres.


Traian Băsescu a afirmat, sâmbătă, că trebuie respectată hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte recalcularea pensiilor militarilor.


"Nu e decât o soluţie - să fie respectată hotărârea Înaltei Curţi. În afara hotărârii Înaltei Curţi nimic nu poate funcţiona", a declarat şeful statului, potrivit Realitatea tv.


De mai bine de o saptamana, de cand au aparut primele pensii militare calculate dupa principiul salariului mediu pe economie, majoritatea emisiunilor dezbatere au fost dedicate acestui subiect, presa dezvaluind inclusiv situatii in care unii pensionari militar au decedat ca urmare a diminuarii dramatice a pensiilor.


Petre C.  

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.