Optimal Media
  Social
24.05.2010

Scandal cu acuze grave la sediul - UGIR 1903 (VIDEO)










Trei persoane au intrat cu forţa în cabinetul preşedintelui UGIR, Cezar Corâci, acuzandu-l pe acesta ca nu a fost mandatat de conducerea UGIR pentru a fi de acord cu micsorarea pensiilor.


Cei trei membri ai uniunii l-au mai acuzat pe Coraci că tăierile de salarii şi pensii ar fi fost stabilite acum mai bine de o jumătate de an, într-un protocol secret semnat cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, arata antena3.ro.


A fost nevoie de prezenta politiei pentru aplanarea conflictului.


"Cei trei colegi au făcut o acţiune împotriva UGIR în justiţie, iar la ora actuală, unul din puncte este discutarea acţiunii în justiţie făcută de cei trei. Nu cred că este normal ca cei trei să fie de faţă când noi discutăm acţiunea făcută împotriva noastră. Noi le-am cerut ca, în momentul în care discutăm o acţiune în justiţie împotriva noastră, să fim lăsaţi să discutăm strategia noastră de contracarare, cu avocaţii noştri şi aşa mai departe", a declarat preşedintele executiv al UGIR 1903, Marius Opran, preluat de site-ul citat.


Imagini: videonews.ro


Optimal Media


 

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.